Franţa este afectata de ploi torentiale. Intr-o localitate situată la 60 de km de oraşul Lille, 200 de case au fost avariate de o mini-tornadă, care s-a format în timpul furtunii. Vântul puternic a rupt firele de înaltă tensiune şi a smuls din pământ mai mulţi copaci.

Peste 300.000 de locuinţe din sud-vestul ţării au rămas fără curent electric. Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de mai multe ore, după ce un stâlp de electricitate a căzut pe şine, în apropierea graniţei spaniole. De ploi şi inundaţii nu au scăpat nici locuitorii din zonele central-estice ale Franţei, unde nivelul apelor a crescut îngrijorător.

Ploile care au căzut în Franţa şi în Spania s-au produs în urma acţiunii unui front rece, asociat unui ciclon atlantic, bine dezvoltat, cu centrul în sud-vestul Arhipelagului britanic.

În intervale foarte scurte de timp, s-au acumulat cantităţi de apă importante: 32 de l/mp în Nantes şi chiar şi 40 de l/mp în Brest. Rafalele de vânt au atins chiar şi 80 de km/h. Specialistii MeteoFrance se aşteaptă ca ploile să revină în forţă.