money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Ponta: Orice modificare a Legii 161 privind incompatibilităţile nu se aplică retroactiv

Publicat la 19.08.2013, 17:45:07

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ponta: Orice modificare a Legii 161 privind incompatibilităţile nu se aplică retroactiv
Urmărește money.ro pe Google News

"Orice modificare a Legii 161/2003 se aplică doar pentru viitor. O să vedem ce decidem. Dacă e vorba de sesizările actuale ale ANI - sunt toate în instanţă. După deciziile instanţelor, definitive şi irevocabile, o să vedem câţi sunt afectaţi, câţi nu", a spus Ponta.

 

El a arătat că modificarea legii nu acţionează pentru cazurile actuale, procedura fiind deja începută, precizând că acesta este şi punctul de vedere emis de Ministerul Justiţiei.

 

"Orice modificare a legii acţionează pentru viitor şi atunci nu rezolvăm problema actuală. În viitor nu mai intră nimeni în consiliile de administraţie ale regiilor autonome. Problema e ce se întâmplă până acum şi asta e o procedură deja începută", a precizat Ponta.

 

El a menţionat că problema ţine de interpretarea actuală.

 

"Problema e dacă în acest moment interpretarea ANI sau interpretarea aleşilor e cea considerată de instanţă ca fiind legală şi asta e dată de intanţă. Sunt nişte prime dicizii în primă instanţă care sunt contradictorii", a arătat Ponta.

 

El a mai spus că ministrul Justiţiei va informa Comisia Europeană asupra acestei situaţii în luna septembrie.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite