money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Predoiu: Principalele rezerve faţă de aderarea României la Schengen vin de la Franţa

Publicat la 27.11.2010, 14:30:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Predoiu: Principalele rezerve faţă de aderarea României la Schengen vin de la Franţa

Întrebat în legătură cu rezervele exprimate de Olanda, Finlanda şi Franţa faţă de aderarea la spaţiul Schengen a ţării noastre, ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a declarat sâmbătă, în cadrul unui interviu acordat emisiunii "Fără Frontiere", de la TVR1, că acestea au câteva puncte comune. "Cele mai importante, cel puţin în acest moment, într-adevăr vin din partea Franţei, care are o serie de preocupări atât de ordin general cu privire la fluxurile migratorii, care sunt din ce în ce presante pentru Spaţiul Schengen, dar are şi o serie de rezerve sub aspectul relaţiei bilaterale cu România", a declarat Predoiu.

Cu privire la fluxurule migratorii, ministrul Justiţiei a precizat că, foarte recent, oficiali francezi au exprimat preocupări faţă de presiunea fluxurilor migratorii la frontierele de est ale Uniunii Europene. "Aceste frontiere, chiar dacă vorbim de cele deja în Spaţiul Schengen, sunt uneori permeabile şi guvernanţii francezi au identificat o serie de cazuri care sunt de natură să ridice semne de întrebare cu privire la securitatea frontierelor de est ale Uniunii. Fără îndoială că aceasta are un impact şi cu privire şi la atitudinea lor faţă de extinderea Spaţiului Schengen. Aş exemplifica aceste preocupări şi în poziţii diplomatice ale guvernului francez. Recent, guvernul francez a votat împotrivă în cadrul grupului de miniştri privind liberalizarea vizelor pentru Bosnia-Herţegovina şi Albania. Au fost exprimate preocupări legate de frontiera Greciei şi permeabilitatea acestora", a precizat ministrul Cătălin Predoiu.

Pe de altă parte, cu privire la relaţia bilaterală dintre România şi Franţa, Cătălin Predoiu a afirmat că rezervele în această zonă vin, în primul rând, din aşteptările pe care guvernul francez le are pentru a intensifica eforturile comune în programul de incluziune socială a romilor. De asemenea, a adăugat ministrul, există un orizont de aşteptare cu privire la cooperarea bilaterală în ceea ce priveşte combaterea reţelelor infracţionale transfrontaliere, dar şi despre progresele României privind judecarea cazurilor de corupţie şi în general rezultatele în combaterea corupţiei, în special în ceea ce priveşte corupţia în zona de securitate a graniţelor.

În legătură cu rezervele exprimate de Finlanda şi Olanda, Predoiu a afirmat că ambele state sunt preocupate de conturarea unor rezultate certe în combaterea cazurilor de corupţie la nivel înalt. "Foarte concret, dacă vorbim de Mecanismul de Cooperare şi Verificare, rezervele sunt strict în această zonă şi anume faptul că de foarte mulţi ani pe rolul Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie există o serie de dosare care nu sunt soluţionate. Evident, aici nu este vorba de un orizont de aşteptare privind un anumit tip de soluţie în aceste dosare, dar lipsa unor judecăţi pe fond şi a unor decizii definitive şi irevocabile creează o percepţie şi anume percepţia că acest efort consistent de combatere a corupţiei nu este dus până la capăt", a adăugat ministrul Justiţiei.  Totodată, în cazul Finlandei, a spus Cătălin Predoiu, este şi o chestiune particulară, de ordin intern, respectiv faptul că o campanie publică condusă de Anne Holmlund, ministrul de interne, privind incriminarea cerşetoriei. "Este o chestiune de politică internă şi în Olanda, nu numai în Finlanda", a mai spus ministrul.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite