Preţurile caselor din estul Ungariei au crescut cu 50 la sută după apariţia cumpărătorilor românilor
Publicat la 19.05.2008, 08:45:44
Preţurile pe piaţa imobiliară în localităţile situate în estul Ungariei au crescut cu până la 50 la sută, în ultimele luni, după ce familii din România au început să cumpere case sau terenuri în ţara vecină, iar autorităţile maghiare confirmă apariţia speculanţilor imobiliari.
Primarul oraşului maghiar Battonya, Traian Cresta, a declarat că numărul celor care îşi cumpără case sau terenuri în această localitate aflată la graniţa cu România, este tot mai mare, iar printre cei care se mută în Ungaria sunt atât locuitori din vestul României, cât şi din nordul şi estul ţării. „Foarte mulţi români s-au stabilit în oraşul Battonya, atraşi de preţul mic al proprietăţilor. Până acum, 350 de familii din România au cumpărat case în Battonya. Unele s-au stabilit acolo, altele fac naveta, zilnic, la locul de muncă din Arad. În oraş avem familii care vin din Iaşi, din Năvodari, care nu au ţinut cont de distanţă şi s-au stabilit în Battonya. După ce România a aderat la Uniunea Europeană foarte mulţi români au căutat posibilităţi să se stabilească în oraşul Battonya, unde au găsit case ieftine“, a declarat Traian Cresta, care este şi preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Românii au strâns cureaua: comerțul scade cu 5% în primele opt luni

Actualitate
Probleme mari la Dacia: producția se oprește patru zile, iar compania pregătește un nou val de plecări voluntare

Actualitate
Afacerea de 5,6 milioane de lei a socrului lui Călin Georgescu, audiat de DIICOT
Actualitate
Citatul zilei, 6 octombrie 2026: Nu durata contează, ci cât de real e procesul

Actualitate
