"La majorarea preţului contribuie creşterea TVA şi faptul că prin ordonanţa pentru combaterea evaziunii fiscale creşte nivelul garanţiilor pentru antrepozitele fiscale", a spus Gilda Lazăr.
Astfel, cel mai ieftin pachet de ţigări comercializat pe piaţa românească va costa 9,9 lei.
"În Moldova, cel mai ieftin pachet de ţigări costă echivalentul unui leu românesc. Ne aşteptăm la o reizbucnire a contrabandei, în condiţiile în care aceasta scăzuse în mai la 26,8% din totalul pieţei, faţă de 36,2 în luna ianuarie", a adăugat Lazăr.
Ea a afirmat că orice creştere a preţului ţigaretelor în România a fost făcută doar pe fondul majorării taxelor.
Potrivit oficialului JTI, piaţa ţigaretelor a scăzut în primul trimestru al acestui an cu 40% comparativ cu perioada similară a anului 2009.
De la 1 ianuarie 2010, acciza la ţigarete a urcat de la 64 euro la 74 de euro, iar preţul celor mai bine vândute sortimente a atins 10 lei, ceea ce înseamnă o creştere de peste 50% faţă de începutul anului trecut. Comparativ cu începutul lui 2009, acciza la ţigări este mai mare cu 48%, la care se adaugă o creşetere cu 14% din cursul de schimb utilizat.
Preţurile ţigărilor vor creşte joi cu un leu pe pachet
Publicat la 30.06.2010, 08:58:06
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Proiectul RAPID – investiție în oameni și comunități. Cum poate transferul de cunoștințe să transforme agricultura rurală din România
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
