"Veniturile estimate de noi ar ajunge la 100 de milioane de euro, enorm de puţin pentru a ţine oraşul în viaţă, să-l dezvoltăm", a declarat Solomon.
Primarul Craiovei spune că gradul de colectare în primele trei luni ale anului a rămas aproximativ la fel faţă de anul trecut. S-au colectat taxe şi impozite de 43 de milioane de lei, adică 34% din total. Cu toate acestea, banii sunt foarte puţini, iar posibilităţile de finanţare rămân reduse. "Avem 96 de milioane de euro de preluat de la comunitatea europeană până în 2013, Craiova fiind unul dintre cei şapte poli de creştere", a mai spus Solomon.
Primarul Craiovei speră într-un ajutor de la Guvern, de 20 de milioane de euro. În ceea ce priveşte restanţele către constructori, Antonie Solomon spune că municipiul Craiova nu are datorii.
Potrivit Asociaţiei Române a Antreprenorilor în Construcţii statul are datorii de circa doua miliarde euro către firmele de prestari servicii. Recent premierul Emil Boc a declarat că 90% din creanţe s-au plătit, însă doar la jumătate din firme au primit banii, fondurile fiind blocate la administraţiile locale.


