money.ro
ActualitateFlorian Gheorghe

Primărie din România scoasă la vânzare pentru 1,2 milioane de euro. Cazul care a zguduit administrațiile locale!

Publicat la 25.02.2026, 10:10:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Primărie din România scoasă la vânzare pentru 1,2 milioane de euro. Cazul care a zguduit administrațiile locale!

Sediul primăriei și dispensarul medical din Bălțați, județul Iași, ar putea fi scoase la licitație după o despăgubire de 1,2 milioane de euro decisă de instanță.

Primărie din România scoasă la vânzare, decizia instanței! Tractoare, utilaje, excavator și dispensarul sanitar au fost deja scose la licitație

Comuna Bălțați din județul Iași se confruntă cu o criză administrativă rar întâlnită: sediul primăriei și dispensarul medical riscă să fie scoase la licitație pentru a acoperi o despăgubire de 1, 2 milioane de euro. Decizia vine după ce o firmă locală a câștigat definitiv în instanță un proces împotriva administrației, acuzând blocarea unui proiect european. Un executor judecătoresc delegat a confirmat că bunurile mobile ale primăriei au fost deja valorificate. Printre acestea s-au numărat mașinile de serviciu ale instituției (o Dacia Spring și un Ford Kuga) dar și utilaje agricole, tractoare și un buldoexcavator. Suma obținută până acum se ridică la aproximativ 80.000 de euro.

Pe 27 februarie sunt programate licitații pentru șapte imobile aparținând comunei sus amintită, inclusiv sediul primăriei și dispensarul. „Dacă prejudiciul nu va fi acoperit, ne vom îndrepta asupra oricărui bun imobil, chiar dacă acesta este sediul primăriei sau dispensarul”, a declarat executorul.

Cum a blocat un proiect european o comună întreagă. Procesul câștigat de firma locală

Despăgubirile au fost acordate unei firme locale, care susține că a pierdut o finanțare europeană de 1,2 milioane de euro pentru un depozit de fructe din cauza refuzului primăriei de a elibera certificatul de urbanism. Reprezentanții companiei afirmă că au fost împiedicați să se dezvolte:
„Nu-i vina noastră că primarul comunei nu și-a achitat datoriile. Am dorit să ne dezvoltăm, dar ne-a împiedicat să obținem documentele necesare și am pierdut proiectul. Instanța ne-a dat dreptate.”

„Am primit comunicarea oficială a hotărârii judecătorești. Este vorba de 1.200.000 de euro la care se adaugă cheltuieli de executare silită. Este o decizie a Curtea de Apel Iași, definitivă. Nu pot comenta decizia instanței, aceasta este situația”, a spus primarul comunei Bălțați, Vasile Aștefanei, adăugând că va respecta decizia instanței, deși consideră prejudiciul discutabil. Edilul a mai spus că va cere sprijin financiar de la Consiliul Județean Iași și de la Guvern pentru a evita pierderea bunurilor comunei scoase la licitație.

Procesul cu primăria sus amintită a durat 10 ani. Autoritățile locale au câștigat inițial la instanțe inferioare, însă decizia finală a fost întoarsă la Curtea de Apel Iași, care a obligat comuna la plata despăgubirilor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite