Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au reținut, miercuri seara, trei persoane în dosarul privind explozia produsă într-un bloc din cartierul Rahova, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
Procurorii vizează angajați ai Distrigaz și ai unei firme private
Conform surselor judiciare, este vorba despre un angajat al companiei Distrigaz și doi angajați ai firmei Amproperty Construct SRL din București, societatea care s-a ocupat de verificarea rețelei de gaze de la imobilul respectiv.
Reținerea celor trei persoane survine după ce, miercuri dimineață, anchetatorii au efectuat opt percheziții în București, Ilfov, Prahova și Teleorman, inclusiv la sediile Distrigaz și Amproperty Construct SRL.
Procurorii au deschis un dosar penal în care se fac cercetări pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare producerea unui dezastru, în legătură cu explozia produsă pe 17 octombrie, într-un bloc din cartierul Rahova, eveniment soldat cu trei decese.






