Producătorii bulgari de carne şi lapte primesc fără entuziasm aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană, dată cu care ei văd puţine şanse de a-şi putea exporta produsele, pe fondul concurenţei crescute şi a resticţiilor impuse.
"Uniunea Europeană nu este cum era Uniunea Sovietică. Statele din UE nu vor cumpăra tot ce vom produce", a declarat Kiril Vatev, director comercial al companiei producătoare de carne Tandem-V.
Odată cu decizia Comisiei Europene din septembrie 2006, de a permite aderarea Bulgariei şi României la UE, Comisia a prevăzut şi măsuri excepţionale de supraveghere a mai multor domenii, printre care şi siguranţa alimentară, pe fondul apariţiei unor epidemii de pestă porcină.
Ameninţarea Moscovei, de la începutul lunii noiembrie 2006, cu privire la impunerea începând cu data de 1 ianuarie 2006, a unui embargou asupra tuturor produselor europene de origine animală, din cauza aderării României şi Bulgariei la UE, a înăsprit controalele europene. Astfel, doar 26 de companii bulgare producătoare de carne şi 34 de companii specializate în produse lactate, care dispun deja de o autorizaţie de export către UE, au acces pe piaţa europeană. Celor 468 de companii care speră să obţină o astfel de licenţă le-a fost impusă o perioadă tranzitorie de un an în care acestea trebuie să îndeplinească toate exigenţele europene, în caz contrar urmând a fi închise.
"Companiile noastre nu sunt de vină. Ele au urmat instrucţiunile serviciilor sanitare, au investit sume mari de bani, au venit în întâmpinarea normelor europene, însă nu sunt agreate", a declarat directoarea asociaţiei producătorilor de carne din Bulgaria, Svetla Tchamova. "Companiile ştiau că dacă nu vor respecta normele europene nu vor primi dreptul de export", a replicat şeful serviciilor sanitare, Jeko Badtchev.
Producătorii de lactate se tem că vor pierde, de asemenea, poziţia pe care o ocupau pe piaţa internă. "Aderarea la UE ne pune faţă în faţă cu o concurenţă feroce, mai ales în primul an", a declarat preşedintele asociaţie bulgare a producătorilor de lactate, Dimitar Zorov, a cărui companie controlează aproximativ 10% din piaţa locală. "În ceea ce priveşte exportul, suntem privilegiaţi comparativ cu producătorii de carne, deoarece produsele bulgare unice, printre care iaurtul şi două sortimente de brânză, sunt bine primite pe piaţa europenă", a adăugat el.
Bulgaria exportă anual în UE aproximativ 6.000-6.500 de tone de brânză, dintre care 10%-15% sunt produse de compania lui Zorov. Totuşi, companiile acestui sector sunt ameninţate şi de sistarea activităţii, din cauza unor eventuale probleme legate de siguranţa alimentară.
Laptele nu poate fi colectat şi transportat destul de repede pentru a păstra nealterată calitatea acestuia, având în vedere că turmele de animale sunt mici şi răspândite, după desfiinţarea sistemului comunist de cooperative, explică producătorii de lactate, mulţi dintre aceştia fiind obligaţi să crească propriile vaci.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.