Profitul net al grupului Erste a urcat in primele noua luni ale acestui an la 649,3 milioane euro, in crestere cu 27,6% fata de acelasi interval din anul 2005, a declarat, in data de 30 octombrie, Andreas Treichl, CEO al Erste, potrivit NewsIn.
Principalii factori care au determinat cresterea profitului sunt: creditarea susţinută, mărirea veniturilor din dobânzi şi comisioane şi dobânzile mari ale băncilor centrale.
Profitul operaţional a crescut cu 16,2% în primele nouă luni ale anului si a ajuns până la 1,398 miliarde de euro, arată raportul financiar pe trimestrul trei al grupului Erste. Profitul înainte de aplicarea taxelor a crescut cu 20,1%, până la 1,038 miliarde de euro, la finalul lunii septembrie 2006. Profitul net după aplicarea taxelor a urcat cu 27,6% în acelaşi interval de comparaţie, de la 508,8 milioane la 649,3 milioane euro.
În primele nouă luni, venitul net din dobânzi a crescut cu 9,6% si a atins valoarea de 2,261 miliarde de euro. Venitul net din comisioane a crescut cu 12,4% si a ajuns pana la 1,036 miliarde de euro în acelaşi interval de comparaţie.





