Pe de alta parte, profitul companiei pe primele noua luni a crescut de 3,4 ori, pana la 6,9 mil. lei (1,8 mil. euro), potrivit datelor trimise la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). In acelasi timp, cifra de afaceri a crescut cu 46%, pana la 45,1 mil. lei (12,3 mil. euro).
Afacerile operatorului din primele noua luni din 2007 au fost de 30,7 mil. lei (9,2 mil. euro), in timp ce profitul net a fost de 1,9 mil. lei. Cheltuielile companiei au crescut cu 31,7%, pana la 38,9 mil. lei (10,6 mil. euro), fata de 29,5 mil. lei (8,8 mil. euro) in primele noua luni din 2007. Pentru anul in curs, Socep preconizeaza venituri de 56 milioane de lei, in crestere cu 17,1% fata de nivelul de 47,7 milioane de lei din 2007. La sfarsitul lunii septembrie, comitetul indicilor BVB a inclus Socep in indicele blue-chip BET-XT, care urmareste evolutia celor mai lichide 25 de companii listate (inclusiv societatile de investitii). Ponderea actiunilor SOCP in cotatia BET-XT este de 1,17%. Actiunile SOCP, alaturi de cele ale combinatului chimic Azomures (AZO), sunt singurele incluse in BET-XT, care s-au apreciat pe parcursul acestui an. Titlurile operatorului portuar au inregistrat o crestere a cotatiei de 8,4% in 2008.
Principalii actionari ai companiei sunt Grupul DD, cu 31,3%, si Stere Samara, cu o detinere de 10,5%. Stere Samara este un important om de afaceri din Constanta, el fiind, pana anul trecut, proprietarul firmei de shipping Sammarina Shipping. Grupul DD a rezultat din divizarea activitatilor producatorului de BCA, Celco Constanta.
Valoarea de piata a Socep este de 101,3 mil. lei (27,6 mil. euro), calculata la pretul de 0,3 lei/unitate, stabilit in sedinta bursiera de ieri. Titlurile operatorului portuar sunt listate la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti sub simbolul SOCP.





