Acest tip de masuri nu este nou. El a fost aplicat in forme similare de guvernele altor tari din UE. Rezultatele, de-a lungul timpului, au fost insa mixte, conjunctura economica jucand un rol esential. Care este aceasta conjunctura, in momentul de fata, in Romania?
In numai trei ani, intre 2006 si 2008, ponderea sectorului constructiilor in PIB a crescut de la 7,4% din PIB la 10,5%, ocupand (oficial) 8,5% din totalul fortei de munca. In contrast, in UE, aportul in PIB al constructiilor se situeaza undeva la 5-6%. Insa o particularitate a cresterii acestui sector in Romania o constituie sursa de finantare, numai 10% din tranzactiile de pe piata imobiliara fiind facute cu credit, prin intermediul sistemului bancar. Aceasta situatie ridica doua intrebari, si anume, cat de oportun este programul “Prima Casa” si cat de eficient va fi el in atingerea obiectivului declarat.
Sprijinirea unui sector, care, oricum, avea o pondere dubla in PIB fata de media UE, prin garantii guvernamentale pare sa nu fie cea mai optima solutie din punct de vedere economic. Costul acestor garantii poate trece usor de 3% din PIB, in ipoteza ca acest program se va intinde pe o perioada de patru ani. Sigur, Romania are nevoie sa dezvolte proiecte imobiliare, din moment ce stocul existent de locuinte pe cap de locuitor este mai mic decat cel din tarile dezvoltate.
Insa aceasta dezvoltare ar fi bine sa fie lasata sa cada sub incidenta legii cererii si ofertei. Masurile de stimulare guvernamentale creeaza distorsiuni si au putine sanse sa aiba efectul scontat din mai multe motive. In primul rand, ele sunt aplicabile numai pe termen scurt, deci nu vor asigura, implicit, o anumita continuitate.
