„Începând cu anul 2008, partidele politice primesc subvenţie lunară de la bugetul de stat. Astfel, în anul 2008, subvenţiile plătite partidelor politice au fost în valoare de 8,1 milioane lei, iar în anul 2019 acestea au fost în valoare de 253 milioane lei, cheltuielile totale în termeni nominali depăşind 700 de milioane lei”, arată iniţiatorii.
Pe de altă parte, spun ei, în anul 2008, sumele plătite copiilor pentru plata alocaţiei de stat au fost în valoare de 2.586 milioane lei. În anul 2019, acestea au fost în valoare de 6.320 milioane lei.
„Prin urmare, observăm o discrepanţă majoră între politicile statului, care favorizează partidele politice în detrimentul copiilor. Astfel, între anii 2008-2019, dacă subvenţiile plătite partidelor politice au crescut de 31 de ori, în schimb, în aceeaşi perioadă, sumele plătite pentru plata alocaţiei de stat pentru copii au crescut numai de 2 ori!”, susţin parlamentarii PMP.
Mai mult, potrivit lor, în anul 2020, bugetul alocat subvenţiilor partidelor politice este de 181,4 milioane lei.


