„Regia Autonomă Monitorul Oficial se organizează ca regie autonomă sub autoritatea Camerei Deputaţilor”, se arată în iniţiativa legislativă adoptată, vineri, de deputaţi. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, Senatul respingând proiectul în luna octombrie. Iniţiativa, depusă la Parlament în luna iunie şi semnată de mai mulţi parlamentari PNL şi USR, a dat în urmă cu două zile raport de admitere al proiectului, lucru surprinzător în condiţiile în care proiectele Opoziţiei nu prea trec la voturile finale.

Monitorul Oficial s-a mai aflat în subordinea Camerei Deputaţilor până în 2012, când a fost trecut la Guvern prin ordonanţă de urgenţă de către premierul Victor Ponta înaintea suspendării din funcţie de preşedintelui Traian Băsescu. Însă, PSD şi ALDE au văzut ce înseamnă ţinerea Monitorului Oficial la Guvern în condiţiile în care ai un premier care nu vrea să mai asculte de partid, aşa cum a fost în cazul lui Sorin Grindeanu în luna iunie.  În vară, Grindeanu l-a demis pe secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, şi l-a pus pentru aproape două săptămâni pe Victor Ponta.