Rudolph Giuliani. Multa lume, miscare, toti vorbesc, in timp ce Emil Hurezeanu isi spune cuvintele de inceput. Stiam cum arata Giuliani - evenimentele de la 11 septembrie sunt ceva ce cu greu ai putea sa uiti, iar felul in care a reusit sa uneasca o natiune de oameni furiosi, indurerati si lipsiti de speranta este, probabil, exemplul pe care orice edil ar trebui sa il ia. Insa nu imi aminteam vocea lui. Unii oameni se nasc sa fie lideri, pentru ca stii ca i-ai urma. E simplu. A inceput sa vorbeasca si s-a facut liniste. Noua oameni, carora nu li se mai auzea nici respiratia, isi proptisera privirea in acele ecrane unde un om - ca si noi, ca si ceilalti - vorbea despre ce simti cand iei decizia sa salvezi sute de vieti, stiind ca vei pierde alte cateva sute. Noua oameni cutremurati, vazand ce inseamna lucruri si oameni care sunt mai mari decat viata. Ce crize gestionam aici? Ce facem, in afara de circ in fata camerelor, cand mai inspectam un pasaj etern in lucru sau un drum mereu plin de gropi?
Despre ce discutam, de fapt? Exista probleme reale, care afecteaza zeci, sute sau mii de vieti. Si exista oameni facuti pentru a le rezolva. Dar nu aici. Aici exista politicieni care se duc incaltati in balerini albi pentru “da o mana de ajutor” sinistratilor de dupa inundatii. Giuliani vorbea despre viata, moarte, eroi. Noi vorbim despre chioscuri, caini, autostrazi la etajul trei.
No comment...
