Miercuri, 6 septembrie, Poliția Municipiului Brăila a efectuat percheziții domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Este vorba despre accidentul produs pe 26 august, atunci când „o femeie, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, ar fi condus un autoturism pe strada Cărămidari, din municipiu și ar fi accidentat un minor, de 3 ani, care a decedat”.
După accident, femeia a fost testată cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv. Totuși, în urma analizelor efectuate de către I.M.L. Iași, rezultatul a infirmat faptul că femeia se afla sub influența substanțelor psihoactive, a anunțat miercuri Poliția. De asemenea, în urma anchetei s-a stabilit faptul că mașina a fost condusă de un bărbat.
„În urma probatoriului administrat de polițiști și a cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, s-a stabilit faptul că, la data de 26 august a.c., în momentul producerii evenimentului rutier, la volanul autoturismului s-ar fi aflat un bărbat, de 40 de ani, din Brăila, ce are exercitarea dreptului de a conduce suspendată”, a comunicat IPJ Brăila.



