money.ro
Piețe financiaremoney.ro

RBS Londra: România se află în topul celor mai riscante state din lume (VIDEO)

Publicat la 07.01.2010, 11:03:12

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
RBS Londra: România se află în topul celor mai riscante state din lume (VIDEO)
În 2009, RBS Londra a şocat când a spus că România riscă falimentul. Analiştii britanici au venit cu un nou raport privind posibilele crize de datorie suverană la nivel international. România şi Ungaria intră în 2010 în topul celor mai riscante state din lume, fapt ce ar putea părea oarecum surprinzător, spun analiştii RBS, amintind de acordurile celor două ţări cu FMI.

Pe măsură ce România şi Ungaria vor ieşi din recesiune, dezechilibrele macroeconomice, precum deficitul de cont curent şi nevoia de finanţare externă, se vor inflama din nou. Analiştii RBS cred că problemele acestea sunt mai degrabă structurale, iar corecţiile au venit doar pe fondul recesiunii şi graţie intervenţiei Fondului Monetar.

 În aceste condiţii, spun specialiştii RBS, întreaga regiune va rămâne sub observaţie pentru o perioadă îndelungată. Pe lista celor mai riscante ţări în 2010 se mai află, alături de România şi Ungaria, Bulgaria, Croaţia, ţările baltice dar şi Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Kazahstan, Qatar, Panama. Lista include, în mod surprinzător, şi Polonia, singurul stat european care a înregistrat creştere economică în 2009. Analiştii RBS Londra susţin că, deşi a evitat recesiunea, Varşovia are mari probleme cu nevoia de finanţare externă.

Urmareste pe Money WebTV toate stirile video si emisiunile The Money Channel

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite