Reacția Jandarmeriei după protestele de sâmbătă: S-a depășit numărul persoanelor. Cine primește amendă
Publicat la 04.04.2021, 06:32:24
Reprezentanții Jandarmeriei Capitalei au anunțat sâmbătă seara, în legătură cu protestul organizat în Capitală, că organizatorul va fi amendat pentru depășirea numărului de participanți permis de legislație.
„Organizatorul a depăşit numărul maxim de o sută de persoane, permis de legislaţia în vigoare, pentru care vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale. Avem organizatori, sunt proteste declarate, şi asta ne uşurează nouă misiunea, pentru că avem cu cine să relaţionăm”, a declarat Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.
La rândul lor, reprezentanții Poliției Capitalei au spus că au asigurat fluența traficului.
„Noi momentan recurgem la dialog, colegii de la Jandarmerie fac acest lucru, încercăm evitarea declanşării oricărui eveniment nefericit, până acum nu au fost înregistrate evenimente negative”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Ciprian Romanescu.
Câteva sute de de persoane s-au strâns sâmbătă după-amiaza în Piața Universității din București. Aceștia contestă retricțiile impuse de autorități. Participanții au plecat apoi spre Piața Victoriei.
„Nu vrem aer cu porția” sau „Jos cu interdicțiile” sunt câteva dintre mesajele afișate pe pancartele purtate de protestatari.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
