Administratorii Societatii de Investitii Financiare Moldova, una dintre cele cinci asa numite SIF-uri care anima Bursa de Valori Bucuresti si care asigura de obicei jumatate din valoarea tranzactiilor pe pietele acesteia, isi cheama milioanele de actionari sa se pronunte asupra istoricei dileme a pragului maxim al detinerii de actiuni.
In speta in cauza, votul actionarilor va fi strict consultativ. Exista o lege care prevede ca un actionar impreuna cu cei cu care opereaza in mod concertat nu pot avea mai mult de 1% din totalul actiunilor unei societati de investitii financiare. La ce ar mai putea folosi atunci hotararea actionarilor, care ar putea opta fie pentru un prag de 2%, fie pentru mai mult, fie... sa nu se schimbe nimic? Dilema pragului la SIF-uri este veche de ani de zile si rezolvarea ei corecta este importanta si pentru ca cele cinci companii care au impreuna o capitalizare de peste 2,4 miliarde euro, adica de peste 7% din valoarea totala de piata a companiilor tranzactionate pe piata principala a Bursei.
Pragul a fost pana acum vreo doi ani 0,1% si s-a spus, pe buna dreptate, ca restrictia obstructioneaza fatal procesul de concentrare a actiunilor, astfel incat managementul SIF-urilor sa poate fi controlat eficace de actionari. In plus, investitorii institutionali, de absenta carora se plang toti cunoscatorii pietei, ar fi mai interesati sa “intre la cumparare”.Teoriile guvernantei corporatiste ar clasa situatia ca pe una clasica, in care, cele trei “parti” interesate de viata unei companii se pun de acord asupra solutiei unei probleme. In cazul SIF, este vorba, in fapt, de doua: cea a actionarilor si cea a managementului, pentru ca salariatii, putini, nu prea conteaza, fiind fie membri ai managementului, fie actionari.
Mai relevant in cazul nostru este faptul ca prin consultarea actionarilor se obtine o parghie pentru indreptarea unei prevederi legale care, poate, nici nu ar mai trebui sa existe. SIF-urile sunt companii integral private, care nu ar trebui sa beneficieze de o lege speciala, reminiscenta a vremurilor post-decembriste. Nu este nevoie de referendumul actionarilor, dar, daca numai astfel pot intelege ceva din piata politicienii, sa fie!
