Problemele mari pe care le întâmpină, din acest punct de vedere, ţări precum Portugalia, Grecia şi chiar Franţa sunt bine cunoscute la nivelul instituţiilor europene, dar se pare că nu sunt tot atât de bine cunoscute şi la noi.

Eforturile care se fac în prezent de către Guvernul român pentru reformarea administraţiei sunt bine-venite, chiar dacă sunt mai mult stimulate de către dificultăţile actuale ale bugetului decât de obiectivele unei eventuale strategii de dezvoltare pe termen lung. Oricum ar fi, intenţia este lăudabilă, dar şi discutabilă, dacă se materializează doar prin actualele măsuri de reducere a personalului cu 20%, iar a agenţiilor cu 50%.

Evident, sunt măsuri de inspiraţie FMI care se caracterizează prin cunoscuta practică a acestei instituţii de a reduce relaţiile macroeconomice la simple calcule aritmetice, dar cred că ar fi necesar să luăm în consideraţie şi experienţa altor ţări - în primul rând, a celor europene pe care le-am citat mai sus.

Experienţa acestora a scos în evidenţă existenţa unor reguli şi principii general valabile de reformare a administraţiei, dar care, în condiţiile apartenenţei la UE, devin obligatorii. Astfel, se pot formula trei reguli de bază.

Prima regulă: nu reducerea numărului total de personal este importantă, ci proporţia în care este reprezentat la nivel central şi local. Pentru ţările membre UE devine obligatorie creşterea numărului de personal la nivel local, prin descentralizarea deciziilor.

A doua regulă: eficienţa aparatului administrativ nu depinde de numărul funcţionarilor, ci de creşterea profesionalismului acestora, ceea ce înseamnă că orice reducere a personalului trebuie compensată de creşterea motivării şi a calificării acestuia.

A treia regulă: aparatul administrativ nu creează valoare adăugată, dar nici valoarea adăugată nu se poate crea fără un aparat administrativ corespunzător dimensionat volumului şi structurii economiei. (În Franţa, se consideră că administraţia este un “factor de producţie cu acţiune colaterală”).

În ceea ce priveşte principiile reformei în administraţie, experienţa europeană pune accentul pe următoarele: principiul continuităţii, conform căruia activitatea administraţiei publice nu poate avea rupturi de ritm sau intensitate, ceea ce presupune ca reducerile de personal să nu se facă brusc, prin restructurări masive, ci prin blocarea posturilor eliberate prin pensionări, demisii sau alte cauze conjuncturale; principiul interactivităţii, conform căruia orice modificare a mărimii sau a structurii aparatului administrativ are efect direct şi imediat asupra întregului ansamblu macroeconomic şi social, de la sfera consumului până la cea a sistemului de credit şi de asigurări; principiul echilibrului social, conform căruia reducerea bruscă şi masivă a aparatului administrativ determină accelerarea procesului de degradare a clasei mijlocii, prin alunecarea ei spre proletarizare; principiul compensării deficitului de democraţie, conform căruia mărimea şi structura aparatului administrativ trebuie corelate cu nivelul de dezvoltare a conştiinţei şi a comportamentului civic al cetăţenilor.

În absenţa unui nivel care să asigure, prin comportament cetăţenesc, buna funcţionare a colectivităţilor, administraţia publică are în continuare un rol important.