money.ro
🔔 Alerte
InternaționalFlorian Gheorghe

Rețele criminale românești, acuzate că fură ajutoarele americanilor săraci. Investigație Wall Street Journal relevă cum sunt golite cardurile

Publicat la 23.09.2026, 11:30:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Rețele criminale românești, acuzate că fură ajutoarele americanilor săraci. Investigație Wall Street Journal relevă cum sunt golite cardurile
Urmărește money.ro pe Google News

O investigație publicată de The Wall Street Journal dezvăluie amploarea unei rețele de fraude care vizează cardurile de ajutoare sociale din Statele Unite. Potrivit anchetatorilor citați de publicație, grupări criminale cu legături în România folosesc dispozitive de skimming pentru a fura datele beneficiarilor și pentru a sustrage fonduri destinate persoanelor cu venituri mici.

O vulnerabilitate tehnologică veche de zeci de ani a devenit o oportunitate pentru grupările de crimă organizată. Cardurile EBT, utilizate de milioane de americani pentru accesarea ajutoarelor alimentare și, în unele state, a unor beneficii în numerar, folosesc încă în multe cazuri banda magnetică, mult mai ușor de copiat decât tehnologiile moderne cu cip. Potrivit investigației publicației sus amintită, grupări formate în principal din cetățeni români au exploatat această vulnerabilitate în mai multe state americane. Din 2020, zeci de români au fost inculpați în dosare privind furtul datelor de pe cardurile EBT, iar în sudul Californiei peste 50 de persoane cu legături cu România au fost inculpate în astfel de cazuri.

Cum funcționează frauda românească

Infractorii montează dispozitive care pot copia datele cardului (metodă cunoscută sub numele de skimming) atunci când acesta este folosit la un terminal de plată. În unele cazuri, sunt capturate și codurile PIN. Datele furate pot fi ulterior transferate pe carduri contrafăcute. Acestea sunt folosite pentru cumpărături sau retrageri de numerar, iar produsele achiziționate pot fi revândute.

Secret Service a avertizat oficial că EBT-urile fără cip sunt o țintă deosebit de vulnerabilă pentru organizațiile criminale. Agenția americană a documentat și dispozitive de skimming concepute să fie foarte greu de observat pe terminalele comerciale.

Sute de milioane de dolari, dispărute

Dimensiunea exactă a fenomenului este dificil de stabilit. Nu există o estimare oficială recentă privind totalul banilor furați prin aceste operațiuni. Un indicator al amplorii problemei este însă suma pe care autoritățile americane au fost nevoite să o înlocuiască. USDA arată că, pentru perioada în care programul federal de înlocuire a fost disponibil, au fost prevăzute proceduri pentru beneficiile SNAP furate prin skimming și clonare. Autoritatea federală precizează că mecanismul de înlocuire a beneficiilor furate a expirat pentru furturile produse după 20 decembrie 2024. În materialul citat de WSJ este menționată suma de 360 de milioane de dolari, reprezentând beneficii furate de la aproximativ 754.000 de gospodării în perioada octombrie 2022-decembrie 2024, înainte ca autoritatea federală de înlocuire să expire. Pentru persoanele afectate, pierderea banilor poate însemna imposibilitatea de a cumpăra alimente până la următoarea alocare.

FOTO: WSJ

De ce sunt cardurile EBT atât de vulnerabile

Problema este legată în primul rând de tehnologia folosită. În timp ce majoritatea cardurilor bancare moderne utilizează cipuri EMV și plăți contactless, multe carduri EBT americane se bazează încă pe banda magnetică. USDA consideră modernizarea sistemului EBT, inclusiv introducerea cardurilor cu cip, o măsură importantă pentru reducerea fraudelor. Potrivit USDA, statele americane lucrează la soluții de securizare a cardurilor, iar autoritățile testează și variante de plată contactless.

Banii ajung și în România

Potrivit anchetatorilor citați de Wall Street Journal, banii obținuți ilegal sunt transferați inclusiv sub formă de criptomonede către România. Investigația susține că fondurile ar fi fost folosite pentru imobiliare, jocuri de noroc și bunuri de lux. Autoritățile americane și române colaborează pentru identificarea și confiscarea activelor despre care există suspiciunea că au fost cumpărate cu bani proveniți din aceste fraude.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite