Ordinul CNVM se refera strict la „entitatile reglementate si supravegheate“ de aceasta institutie, in timp ce Fondul Proprietatea nu s-a inregistrat in nici o calitate la Comisie. O ordonanta de Guvern emisa in 2007 stabilea ca Fondul Proprietatea se va inregistra la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare ca alt organism de plasament colectiv (AOPC), constituit in scopul acordarii despagubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite in natura. Fondul a intarziat insa inregistrarea la CNVM, ca urmare a obstacolelor intampinate in privinta stabilirii unei politici de investitii si a structurii portofoliului.
Conducerea Fondului Proprietatea sustine, pe de alta parte, ca prevederile din actul constitutiv al FP permit raportarea Fondului la dispozitiile CNVM privind normele contabile.
„Prevederile din actul constitutiv al Fondului si, in special, reglementarea Fondului Proprietatea ca AOPC determina aplicabilitatea Ordinului 75 al CNVM privind normele contabile. In consecinta, sunt aplicabile si cele ale Ordinului 11 care modifica Ordinul 75“, a declarat pentru Business Standard directorul general al Fondului, Daniela Lulache. In actul constitutiv este precizat ca Fondul se infiinteaza ca organism de plasament colectiv, societate de investitii de tip inchis, asa cum este definit de legea pietei de capital cu modificarile si completarile ulterioare. CNVM a modificat si completat saptamana trecuta Ordinul 75/2005, permitand organismelor de plasament colectiv sa inregistreze direct in capitalurile proprii pierderile de valoare suferite de actiunile din portofoliu. Vizate, in principal, de ordinul Comisiei au fost SIF-urile, reprezentantii Comisiei precizand inclusiv ca „situatiile financiare anuale se depun la CNVM de catre societatile de investitii financiare (SIF), luand in considerare calitatea acestora de organisme de plasament colectiv, in termen de 150 de zile de la inchiderea exercitiului financiar“.
Dupa aparitia acestei decizii, oficialii Fondului au precizat ca isi recalculeaza rezultatele, urmand sa treaca de la o pierdere de 3,4 miliarde lei (923,9 milioane de euro) la un profit net de 465,6 milioane de lei (126,5 milioane de euro). Obtinerea de profit i-ar fi permis Fondului Proprietatea sa acorde dividende in acest an, in suma totala, de 232,8 milioane de lei (54,1 milioane de euro), reprezentand 50% din profitul net recalculat. Din aceasta suma, Ministerul Finantelor ar primi circa 37 milioane de euro, in contul participatiei de 68,28% pe care o controleaza in Fond. Cei mai mari actionari individuali ar primi, la randul lor, dividende de cinci milioane de euro. Trei actionari persoane fizice detin, cumulat, 9,34% din actiunile FP, dintre acestia facand parte si urmasii industriasilor Nicolae Malaxa si Max Auschnit.
Rezultatele Fondului Proprietatea sunt din nou sub semnul intrebarii: profit sau pierdere in 2008?
Publicat la 17.03.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cum reconstruim o piață a energiei care să protejeze consumatorul fără să alunge investițiile

Actualitate
Cel mai înalt hotel din România se ridică în București! Gigantul de sticlă va măsura 86 de metri și va avea restaurant și o spectaculoasă terasă la ultimul etaj
Actualitate
