Sunt date îngrijorătoare! Mai bine de jumătate dintre români încearcă să ia măsuri pentru a reduce nivelul de stres la locul de muncă, pentru a evita astfel afectarea sănătății mentale sau fizice. De altfel, 65% dintre lucrătorii de la noi din țară spun că au colegi afectați de sindromul burnout.
Principalele surse de stres în rândul angajaților includ volumul mare de muncă (42%), plafonarea salariului (33%), preluarea excesivă de responsabilităților (33%) și interacțiunea cu clienți dificili (24%). În plus, 66% dintre angajații români nu resimt sentimente de împlinire la locul de muncă, notează www.studiifinanciare.ro citând un studiu al Reveal Marketing Research.
Potrivit datelor studiului, anumite grupuri demografice experimentează o mai mare împlinire în mediul lor profesional, în special femeile (37% vs. 31% bărbați), persoanele între 35-45 ani (43%), cei care au copii (43% vs. 27% dintre cei fără copii) și cei cu venituri peste 5000 RON (39%).
Majoritatea românilor (47%) se declară mulțumiți de locul lor de muncă și de nivelul de remunerație pe care îl primesc, însă fără ca această satisfacție să fie însoțită de sentimentul de împlinire.





