money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Romania, al saptelea deficit comercial din UE

Publicat la 17.06.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Romania, al saptelea deficit comercial din UE

Britanicii au inregistrat un deficit de 34 de miliarde euro in primele trei luni din 2008, in usoara urcare fata de valoarea de 33,7 miliarde euro raportata pentru perioada ianuarie-martie 2007. Pe urmatoarele pozitii s-au clasat Spania (-26,7 miliarde euro), Franta (-14,5 miliarde euro), Grecia (-9 miliarde euro), Portugalia (-5,2), Italia (-5,1). Romania vine imediat dupa Italia, fiind la egalitate cu Polonia.

De asemenea, deficitul comercial al Romaniei a crescut cu 11% fata de nivelul de 4,4 miliarde euro consemnat in primul trimestru al anului trecut. La polul opus, in clasamentul statelor care au fost pe plus, primul loc a revenit, din nou, Germaniei, cu un excedent de 50,4 miliarde euro.

Olanda se claseaza in aceasta ierarhie pe locul doi, cu un surplus de cinci ori mai mic decat cel al Germaniei, 10,9 miliarde euro.

In intreaga Uniune Europeana, schimburile comerciale de energie au inregistrat, in primele trei luni, un deficit in crestere fata de aceeasi perioada a anului 2007, la 88 miliarde euro, de la 61,1 miliarde euro, in timp ce comertul cu utilaje industriale si autovehicule a marcat un nou excedent, de 34 miliarde euro, comparativ cu 24 miliarde euro in ianuarie-martie 2007.

Eurostat prezinta situatia balantei comerciale si pentru luna aprilie. Romania este, si in aceasta luna, pe minus, fiind pe a opta pozitie din Uniunea Europeana in ceea ce priveste volumul deficitului comercial. Mai exact, deficitul rezultat din comertul international al tarii noastre in luna aprilie este de 600 milioane de euro, la fel ca si Slovacia si Portugalia.

Cel mai mare deficit comercial din aceasta luna a fost consemnat de Olanda (-8,4 miliarde euro). Tara lalelelor a fost urmata de Marea Britanie (-6,1 miliarde euro), Spania (-4,7 miliarde de euro), Belgia (-1,8 miliarde euro), Italia (-1,4), Grecia (-1,3), Portugalia (-0,9).

La nivelul intregii structuri europene, in a patra luna din 2008 a fost consemnat un deficit al balantei comerciale de 15,4 miliarde euro, cu peste doua miliarde euro mai mare decat cel din aprilie 2007, cand a fost de 12,9 miliarde euro.

Deficitul comercial a fost, totusi, mai scazut fata de cel din martie 2008, cand se situa la 20,8 miliarde euro.

Strict la zona euro, balanta comerciala a inregistrat, in luna aprilie 2008, un excedent de 2,3 miliarde euro, revenind pe plus dupa un deficit de 1,5 miliarde euro in luna martie 2008, fata de un surplus de doua miliarde euro in luna aprilie 2007.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite