money.ro
ActualitateFlorian Gheorghe

România deschide un nou port la Marea Neagră. Orașul uitat ce se vrea poarta economică a Ucrainei spre Europa

Publicat la 18.05.2026, 12:18:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
România deschide un nou port la Marea Neagră. Orașul uitat ce se vrea poarta economică a Ucrainei spre Europa

După ani în care zona de acostare mineralieră din Sulina a rămas aproape abandonată, orașul de la gurile Dunării, cel mai estic din UE, va găzdui din acestă vară un nou port maritim. Terminalul va fi construit în special în perspectiva ca două dintre posibilele oportunități economice ale următorilor ani: exporturile de cereale și uriașul proces de reconstrucție post-război al Ucrainei.

România deschide un nou port la Marea Neagră. Sulina își dorește să participe la reconstrucția Ucrainei

Proiectul din zona liberă Sulina este aproape gata, iar autoritățile spun că principalele lucrări de infrastructură au fost deja finalizate. Investiția depășește 24 de milioane de lei și include platforma portuară, cheul de acostare și drumul de acces către terminal. După izbucnirea războiului din Ucraina, rutele de export pentru cereale au devenit o miză strategică pentru Europa. România a devenit unul dintre principalele coridoare logistice pentru transporturile ucrainene, iar Sulina ar putea juca un rol-cheie în următorii ani. Autoritățile locale estimează că noul terminal va facilita transportul mărfurilor pe ruta Dunăre-Marea Neagră și va crea locuri de muncă într-o zonă care a avut mult timp nevoie de investiții și dezvoltare economică.

Directorul Administrației Zonei Libere Sulina, Dragoș Ioniță, a anunțat că lucrările la dragajul bazinului maritim sunt aproape de finalizare. Dacă vremea va permite, acestea ar putea fi încheiate într-o lună. În paralel, se lucrează și la reabilitarea farului din apropierea terminalului, considerat esențial pentru siguranța navigației.

România pregătește la Sulina un hub logistic pentru nave de mare tonaj. De la oraș turistic izolat la poartă economică

Poziționarea geografică transformă Sulina într-un punct strategic rar în regiune chiar dacă  nu are legată direct de rețeaua de drumuri din România. Orașul se află exact la legătura dintre Dunăre și Marea Neagră, iar noul port ar putea deveni una dintre principalele porți logistice pentru fluxurile comerciale dintre Europa și spațiul estic.

Miza este însă mult mai mare decât transportul cerealelor. Specialiștii din transporturi și logistică spun că infrastructura construită acum ar putea fi folosită masiv în viitor pentru reconstrucția Ucrainei, un proces estimat la sute de miliarde de euro. Materialele de construcții, echipamentele industriale și mărfurile necesare refacerii infrastructurii ucrainene ar putea tranzita inclusiv prin Sulina. Un alt obiectiv important este creșterea adâncimii apei la 11 metri. În prezent, multe nave maritime mari sunt obligate să navigheze cu încărcături reduse, ceea ce afectează costurile și eficiența transportului. O adâncime mai mare ar permite accesul navelor de mare tonaj și ar transforma zona într-un hub logistic mult mai mare pentru întreaga regiune. În perioada următoare, autoritățile așteaptă aprobarea regulamentelor portuare și a procedurilor de exploatare din partea Ministerul Transporturilor. După această etapă, infrastructura și terenurile din port vor putea fi concesionate operatorilor economici interesați.

România are trei porturi maritime principale la Marea Neagră, utilizate pentru tranzitul și manipularea diverselor categorii de mărfuri: Constanța, Midia și Mangalia.

România deschide un nou port la Marea Neagră
România deschide un nou port la Marea Neagră

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite