Potrivit fostului negociator-sef al Romaniei pentru aderarea la UE, Vasile Puscas, situatia tarii noastre este singulara. “Cele zece state care au aderat in 2004 au atras in primul an intre 12% si 30% dintre fondurile structurale ce le reveneau”, a spus Puscas. Asa se prezinta Romania astazi. Pe 17 ianuarie aflam ca salariile bugetarilor vor creste, in 2008, cu 10%, dupa ce, in 2007, pierdusera orice legatura cu productivitatea. Personal, cred ca firmele private au dificultati in a tine pasul cu asemenea cresteri. Si un lucru mai putin stiut, cei care lucreaza cu fondurile europene beneficiaza de bonificari salariale de 75%. Adica, in primul an post -aderare, cu salariati bine platiti si cu contributii de 1,1 miliarde euro, am reusit ca, din cele 1,2 miliarde euro la care aveam dreptul, sa accesam zero.
Sa nu ne amagim insa asumand ca un numar limitat de angajati din cateva ministere ar putea schimba sistemul de lucru romanesc. Oricat de delasatori ar fi fost angajatii celor cateva ministere implicate, ei nu ar fi putut impiedica demersurile sau opri aplicatiile autoritatilor locale si nationale, in cazul in care acestea ar fi fost depuse. Teoretic, fiecare dintre noi este altfel. Totusi, nu reusim sa formam masa critica in masura sa sanctioneze delasarea autoritatilor. Poate pentru ca preferam sa expediem cumva problemele ce apar, in loc sa insistam in abordarea lor sistematica. Daca nu ne-a reusit ceva, nu ne panicam, nu suntem vinovati, sigur vom reusi, fara efort, data viitoare...
Consumam mult mai mult decat producem iar luna aceasta am avansat inca un loc in clasamentul deficitului de cont curent. Paralela cu SUA este imediata, acolo, insa, acum o lume intreaga pare sa incerce sa contribuie la salvarea situatiei. Ma indoiesc ca Romania are atatia prieteni. Cred ca tipul romanesc de abordare a realitatilor intr-o economie globala nu poate decat sa genereze o nota de plata care va fi usturatoare pentru fiecare dintre noi. (Si atunci zero sa fie foarte aproape de tot ce avem).
