Autoritățile ruse au anunțat luni interzicerea importurilor de produse lactate din Lituania, pe fondul tensiunilor în creștere între Moscova și Vilnius privind o posibilă apropiere între Ucraina și Uniunea Europeană, relatează France Presse.
Agenția rusă pentru protecția consumatorului a indicat, într-un comunicat, că a constatat o serie de nereguli de reglementare ce 'reflectă o diminuare a controalelor în Lituania (...) și necesitatea de a introduce restricții la importurile de produse alimentare'.
În acest context, AFP scrie că autoritățile sanitare ruse sunt acuzate în mod regulat că iau decizii motivate politic.
Lituania, care asigură în prezent președinția semestrială a UE, a denunțat recent o înăsprire a controalelor vamale la frontiera cu Rusia, cu care această fostă republică sovietică are importante legături economice.
Vilniusul a afirmat că aceste măsuri 'motivate politic' au provocat pierderi masive transportatorilor săi.
Disputa între cele două țări intervine în contextul în care Lituania militează pentru apropierea de UE a fostelor republici sovietice în cadrul Parteneriatului Estic, ceea ce suscită iritarea Moscovei, care vede în aceasta o ingerință în zona sa de influență.
Lituania, prima dintre republicile sovietice care și-a proclamat independența după prăbușirea blocului sovietic în 1990, dorește încheierea acordurilor de asociere și de liber-schimb între UE și mai multe țări din fostul blocul sovietic (Ucraina, Republica Moldova, Belarus, Armenia, Azerbaidjan și Georgia) în cadrul summitului Parteneriatului Estic, programat să se desfășoare la sfârșitul lunii noiembrie la Vilnius.
Președintele lituanian, Dalia Grybauskaite, a denunțat în septembrie 'presiunile' exercitate de Rusia împotriva Ucrainei pentru a o face să renunțe la apropierea de Uniunea Europeană.
În luna august, Moscova a întărit temporar controalele la frontiera cu Ucraina, oficial din cauza obiecțiilor cu privire la calitatea produselor destinate Rusiei.
Dar un consilier al Kremlinului, Serghei Glaziev, a indicat că aceste măsuri au fost destinate să arate Kievului la ce ar putea să se aștepte în cazul apropierii 'sinucigașe' de Bruxelles.
Cu toate acestea, UE avansează ca o condiție pentru semnarea Acordului de asociere cu Ucraina punerea în libertate a opozantei ucrainene încarcerate Iulia Timoșenko. Trimiși ai Parlamentului European i-au prezentat vineri președintelui ucrainean Viktor Ianukovici o cerere de grațiere a fostului premier, care în prezent ispășește o pedeapsă cu 7 ani de închisoare pentru un contract gazier cu Rusia, considerat de actualele autorități de la Kiev drept 'păgubos' pentru economia ucraineană.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.