money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Rusia majoreaza dobanda-cheie pentru a sustine rubla

Publicat la 01.12.2008, 00:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Rusia majoreaza dobanda-cheie pentru a sustine rubla

“Majorarea principalelor dobanzi de politica monetara are ca obiectiv franarea efectelor negative care depreciaza rubla”, considera Nikolai Kashcheev, economist-sef in cadrul MDM Bank din Moscova. Banca centrala de la Moscova a incercat din rasputeri sa opreasca tendinta de depreciere a monedei nationale prin scoaterea pe piata a unor importante cantitati de valuta.

Institutia bancara a cumparat ruble si a pompat valuta internationala (euro, dolari) pe piata, pentru a frana devalorizarea monedei nationale. Din acest motiv, rezervele internationale de valuta ale Rusiei s-au diminuat cu un sfert in ultimele patru luni.
In ultimele saptamani, rezervele internationale de valuta ale Rusiei au inregistrat scaderi-record. Rubla s-a depreciat pe fondul ieftinirii petrolului, al plecarii investitorilor de pe pietele emergente si al faptului ca rusii si firmele de pe piata interna au inceput sa isi schimbe in valuta o parte din economii. Aceste motive au creat presiuni masive asupra cursului rublei.
De exemplu, in luna septembrie, bancile din Rusia au raportat iesiri de depozite in ruble, care au fost doar partial compensate de o extindere a depozitelor in valuta, potrivit ultimelor date publicate de banca centrala.
Dincolo de deprecierea monedei locale, economia Rusiei se confrunta si cu alte probleme. Productia industriala a Rusiei a incetinit in luna octombrie din cauza crizei financiare internationale. Temperarea motoarelor din industria rusa este cauzata de criza financiara, care a redus cererea pentru otel si alte bunuri manufacturate si care a determinat o scadere a pretului petrolului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite