Investiţiile străine s-au accentuat în timpul celor opt ani în care Vladimir Putin a fost şeful statului şi care au coincis cu o explozie alimentată de evoluţia afacerilor cu petrol, dar mulţi investitori sunt însă ţinuţi la distanţă de imaginea Rusiei despre care se spune în media internaţională că ar fi coruptă şi autoritară.

"Ne confruntăm cu o discrepanţă semnificativă între imaginea din străinătate a investiţiilor din Rusia şi climatul real de investiţii din interiorul ţării", a arătat ministrul rus al economiei, Elvira Nabiullina, în declaraţiile publicate pe pagina de internet a ministerului rus al economiei.

Nabiullina a spus că aproape 60% dintre investitorii posibili consideră că mediul de afaceri din Rusia nu s-a schimbat şi nici nu s-a îmbunătăţit în ultimele 12 luni, în timp ce 80% dintre investitorii care sunt deja în Rusia sunt mulţumiţi că au decis să fie acolo.

Preluarea de către stat a celor mai profitabile întreprinderi din Rusia, inclusiv cea mai mare companie petrolieră din Rusia, Yukos, corupţia şi sistemul juridic slab au câştigat Rusiei reputaţia de a fi un spaţiu unde este riscant să investeşti.

Imaginea a fost accentuată şi mai mult problemele partidelor de opoziţie şi ale presei independente, ca şi de uciderile jurnalistei de investigaţii Anna Politkovskaya şi a activistului politic în exil Alexander Litvinenko.

În pofida imaginii negative, Rusia a înregistrat aporturi de capital de 80 de miliarde de dolari în 2007, ca urmare a extinderii creditării la nivel corporate şi a emisiunilor de acţiuni în prima jumătate a anului. Înăsprirea condiţiilor de creditare ar putea însă să tempereze aportul de investiţii de anul viitor.

Putin se va retrage de la conducerea statului după alegerile din martie, dar ar putea deveni premier, pentru a asigura o tranziţie uşoară a puterii dacă succesorul său ales, Dmitri Medvedev, câştigă alegerile prezidenţiale.

Medvedev este considerat cel mai liberal şi cel mai prietenos cu investitorii dintre aliaţii lui Putin. Politicile economice ale succesorului lui Putin sunt deja menţionate în bugetul pe trei ani votat în 2007, iar strategia economică pe termen lung este acum în lucru.

Rusia încearcă, de asemenea, să se alăture Organizaţiei Mondiale a Comerţului în 2008, iar o reuşită în acest sens ar putea deschide şi mai mult economia în faţa investiţiilor străine. Rusia este cea mai mare economie din afara clubului cu 151 de membri. "Luăm în considerare posibilitatea de a crea o organizaţie necomercială cu Banca pentru Dezvoltare", a mai spus Nabiullina, cu referire la una dintre instituţiile de dezvoltare create în 2007, ca să contribuie la diversificarea economiei de la sectorul petrolier şi al gazelor naturale.

Nabiullina a mai spus că guvernul a renunţat la ideea de a crea o agenţie de stat, deoarece nu ar putea reacţiona rapid la schimbările de pe pieţe şi nu ar putea plăti salarii suficiente unor "profesionişti cu experienţă şi cunoştinţe legislative şi de limbi străine".

Proiectul de îmbunătăţire a imaginii Rusiei în străinătate, un document de 80 de pagini redactat de către ministerul economiei, cere o cooperare mai strânsă cu media internaţională şi susţinerea celorlalte sectoare în afara celui economic, prin târguri internaţionale şi expoziţii.