money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Rusia vrea pentru South Stream statut de conductă trans-europeană, similar cu cel al Nabucco

Publicat la 25.05.2011, 14:41:24

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Rusia vrea pentru South Stream statut de conductă trans-europeană, similar cu cel al Nabucco

În acest scop, reprezentanţii Ministerului rus al Energiei şi ai Gazprom vor prezenta proiectul South Stream, miercuri, la Bruxelles.

 

Conducta South Stream, care va avea o lungime de 900 de kilometri, va transporta gaze ruseşti pe sub Marea Neagră, spre Bulgaria şi apoi către Italia şi Austria, fiind considerată concurenta proiectului Nabucco susţinut de UE.

 

Ministrul rus al Energiei, Serghei Şmatko, a declarat că Rusia va insista ca South Stream să primească aceleaşi privilegii ca Nabucco, ca proiecte de importanţă europeană.

 

UE a acordat deja acest statul exclusivist conductei Nabucco, care nu a rezolvat încă problema asigurării furnizorilor.

 

South Stream va porni din apropiere de Novorosiisk, de pe coasta Mării Negre, şi va trece pe lângă oraşul bulgăresc Varna.

 

Din Bulgaria, gazoductul se va bifurca, cu un tronson care va merge în Grecia şi sudul Italiei, iar un altul în Austria şi nordul Italiei, prin Serbia, Croaţia şi Slovenia.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite