Rezistenţa economiilor din Europa de Est pare să se sfărâme sub greutatea datoriilor mari în valută şi posibila reprioritizare a finanţărilor de la băncile străine, se arată într-un raport Standard & Poor's. Experţii agenţiei de evaluare financiară pun semnul egal între condiţiile economice şi factorii de influenţă din Europa de Est şi factorii declanşatori ai recesiunii din statele scandinave, de la începutul anilor '90. Printre aceştia se numără creşterea volumului creditelor, dependenţa de finanţări externe şi lipsa de reacţie a cursului de schimb valutar la adâncirea deficitului de cont curent.
Raportul agenţiei include România în categoria statelor cu o vulnerabilitate foarte ridicată la riscurile generate de criza mondială, alături de Bulgaria şi ţările baltice. Specialiştii agenţiei cred însă, că Cehia, Polonia şi Slovacia sunt mai puţin expuse la criză, graţie consumului intern în creştere şi fundamentelor economice solide.
Standard & Poor's estimează că România va înregistra o creştere economică de 0,8%, anul acesta, un deficit bugetar de 6,2% din PIB şi o inflaţie medie de 5,3%. Agenţia mai notează că moneda naţională s-a depreciat cu 35% din iulie 2007, ceea ce a amplificat aşteptările privind creşterea inflaţiei.



