money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Salariile, preţul alimentelor şi politica fiscală ameninţă ţinta de inflaţie - Ansola

Publicat la 19.09.2007, 10:34:23

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Salariile, preţul alimentelor şi politica fiscală ameninţă ţinta de inflaţie - Ansola

Reprezentantul regional principal pentru Romania si Bulgaria al FMI, Juan Jose Fernandez-Ansola, a ţinut să precizeze că aceste informaţii oferite cu ocazia briefingului ţinut la sediul FMI din Bucureşti trebuie interpretate drept premergătoare concluziilor ce vor fi trasate în urma vizitei delegaţiei FMI în România, programată pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie. Aceste concluzii vor fi prezentate cu ocazia unei conferinţe de presă ce va avea loc la data de 2 octombrie.

"Politica salarială rămâne o problemă deoarece creşterea salarială depăşeşte productivitatea muncii şi acest lucru ar putea crea probleme de competitivitate. Nu sunt sigur care va fi politica salarială pentru 2008 şi nu spun că va fi neapărat o problemă. Concluziile urmează a fi prezentate la data de 2 octombrie", a declarat Ansola.

Legat de cursul euro/leu, Ansola a precizat că acesta nu ridică neapărat probleme de competitivitate, leul prezentând încă avantaje venite dinspre o posibilă supraevaluare, însă această marjă este în scădere faţă de anul trecut, a spus Ansola, sugerând că leul se apropie de "potenţialul real".

Referitor la vizita delegaţiei FMI în România, Ansola a precizat că principalele puncte de discuţie le reprezintă politica fiscală şi bugetul pe 2008.

"Vizita este parte a dialogului normal pe care FMI îl are cu fiecare stat membru. Unul dintre principalele scopuri ale întâlnirii cu autorităţile de la Bucureşti va fi o evaluare a felului în care lucrurile s-au schimbat de la vizita precedentă a delegaţiei, ce a avut loc în perioada februarie-martie", a declarat Ansola.

Reprezentatul FMI a precizat că principalele schimbări în contextul în care se va desfăşura dialogul le reprezintă faptul că pieţele externe au cunoscut o contracţie faţă de februarie-martie şi faptul că previziunile legate de deficitul de cont curent arată o adâncire mai mare a acestuia.

"Aceste condiţii pun o miză pe dezvoltarea politicilor viitoare, folosite pentru a scădea vulnerabilităţile economiei româneşti", a adăugat Ansola.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite