Prioritatea autorităţilor chineze ar trebui să fie accelerarea reformelor financiare, deoarece motivul principal al scăderii ponderii veniturilor populaţiei din venitul naţional al Chinei este că multe firme sunt lipsite de finanţare bancară pentru capitalul de forţă de muncă necesar extinderii ratei angajării, spune documentul citat.
Mai ales firmele mici au dificultăţi în a lua împrumuturi, deoarece decizia de a face ordine în portofoliile de credite a avut consecinţa nedorită de a creşte conservatorismul băncilor, în absenţa controalelor adecvate de risc şi a tehnicilor de fixare a dobânzilor, au argumentat cercetătorii FMI Jahangir Aziz şi Li Cui.
"Înăsprirea acestor constrângeri a fost resimţită mai ales asupra capitalului de lucru al firmelor şi implicit asupra ponderii salariilor, în contextul în care firmele preferă să folosească sume restrânse pentru investiţii.
"Prin urmare, o reformă cheie ar fi instituirea în aceste bănci a unui management adecvat al riscurilor şi a unor practici de evaluare a riscurilor, astfel încât să dea acestor bănci posibilitatea de a-şi diferenţia mai bine clienţii şi a a relaxa aceste constrângeri", se spune în documentul elaborat de analiştii FMI.
Ponderea consumului în produsul intern brut (PIB) al Chinei a scăzut la 39,6% în 2006, faţă de raportul de 48,2% înregistrat în 1992, în contextul în care investiţiile şi exporturile nete au susţinut creşterea economică.
Atitudinea tradiţională a chinezilor, după căderea în anii 1990 a sistemului lor social, este de a cheltui mai puţin, deoarece au nevoie de economii mai mari ca să plătească taxele de şcolarizare şi facturile de sănătate, ca să se poată îngriji la bătrâneţe.
Aziz şi Li spun însă că majorarea ponderii în PIB a economiilor cu 5% de la începutul anilor 1990 poate argumenta doar 1% din scăderea aportului la PIB al consumului intern.
Mult mai important decât aceast aspect, potrivit analiştilor FMI, este o scădere a ponderii în PIB a veniturilor populaţiei cu 8% în aceeaşi perioadă.
În cadrul componentei veniturilor, salariile sunt de departe cel mai important element, iar contribuţia lor la produsul naţional brut ( PNB) a scăzut de la aproximativ 67% la mijlocul anilor 1980, până la 56% în prezent.
"Scăderea cotei salariilor este remarcabilă, mai ales în contextul în care aportul salariilor este relativ constant în timp în majoritatea ţărilor", au scris Aziz şi Li.
Cercetătorii au descoperit, folosind un sondaj al firmelor chineze făcut de Banca Mondială, o legătură statistică semnificativă între dificultatea de a accesa finanţarea şi creşterea ratei angajării, dar nu şi o dovadă că fenomenul ar încetini avansul cheltuielilor de capital.
Cu alte cuvinte, firmele investesc numerarul de care dispun în fabrici, nu în oameni.
China nu este singura ţară în care a scăzut contribuţia salariilor la produsul intern brut. În Statele Unite ale Americii a existat o scădere a acestei componente până la 56% din PIB în 2005, faţă de 59% în 2000, fapt care a declanşat o dezbatere accentuată despre corectitudinea felului în care sunt împărţite "fructele" globalizării.
Contribuţia venitului disponibil al populaţiei la PIB s-a menţinut însă constantă la 74% în Statele Unite, parţial printr-o creştere a venitului din investiţii şi prin transferuri guvernamentale.
Printre măsurile recomandate pentru reechilibrarea economiei Chinei, Aziz şi Li au spus că firmele de stat ar trebui să plătească dividende direct guvernului, o reformă aflată în lucru, pentru ca autorităţile să poată redistribui profiturile lor către persoane fizice.
Cercetătorii FMI au mai spus că înlăturarea limitelor impuse oficial ale dobânzilor la depozite ar permite băncilor mai mici să concureze mai eficient cu băncile mai mari şi ar putea urca dobânzile la depozite de la nivelele actuale, stimulând consumul intern.
Sursa: NewsIn
