money.ro
Actualitatemoney.ro

Şantierul Naval Damen şi producătorul de mobilă STAER concediază aproape 500 de gălăţeni

Publicat la 21.05.2009, 13:24:50

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Şantierul Naval Damen şi producătorul de mobilă STAER concediază aproape 500 de gălăţeni

Şantierul Naval Damen din Galaţi operează primele concedieri colective din debutul crizei, peste 200 de salariaţi urmând să-şi piardă slujba, iar producătorul de mobilă STAER Internaţional renunţă la aproape 260 de muncitori, ambele companii luând aceste măsuri pe fondul scăderii comenzilor.

Potrivit notificării transmise de Şantierul Naval Damen către Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, compania va concedia 211 persoane pe 26 iunie, din cauza diminuării portofoliului de comenzi. Mai mult de jumătate dintre salariaţii care vor deveni şomeri sunt sudori, care erau extrem de căutaţi de către recrutorii constructorului naval înainte de izbucnirea crizei. Sunt, însă, şi alte meserii afectate de concedierea colectivă programată în iunie. "Alte meserii pe care se vor face disponibilizări la Damen sunt lăcătuş constructor naval, tubulator naval, lăcătuş ajustor, frezor, mortezor, rabotor şi strungar", a declarat, joi, directorul AJOFM Galaţi, Carmen Tofan.

Toţi cei 211 angajaţi care vor fi disponibilizaţi vor beneficia, însă, de compensaţii financiare din partea companiei. "În prezent, contractul colectiv de muncă prevede acordarea a patru salarii compensatorii egale cu ultima leafă pentru fiecare salariat concediat. Însă, prevederea este veche, suma este mică, aşa că încercăm să renegociem acest punct, în speranţa că vom obţine plăţi mai mari pentru muncitorii concediaţi", a afirmat, joi, liderul sindical din Şantierul Naval Damen, Valentin Gheorghe.

Un alt agent economic de talie mare care va face concedieri în luna iunie este producătorul de mobilă STAER Internaţional, care va disponibiliza 258 de salariaţi. Vor renunţa la personal şi firmele mici. În total, 660 de gălăţeni îşi vor pierde locul de muncă luna viitoare, conform notificărilor de concediere primite până acum de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă.
De la începutul acestui an, 6.500 de persoane din judeţul Galaţi şi-au pierdut slujba în urma concedierilor colective operate de angajatori, iar alte 300 de persoane - în urma concedierilor individuale.

Sursa: NewsIN

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite