money.ro
ActualitateTheodora Șutiu

Săptămâna de 4 zile ajunge și în România: Primele companii care testează

Publicat la 27.10.2025, 17:07:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Săptămâna de 4 zile ajunge și în România: Primele companii care testează

Săptămâna de 4 zile devine un subiect tot mai fierbinte în România, pe măsură ce modelul câștigă popularitate la nivel internațional. Mai multe companii din țara noastră au început deja testele pentru a vedea dacă productivitatea rămâne la același nivel sau chiar crește atunci când angajații beneficiază de trei zile de weekend.

Săptămâna de 4 zile în atenția companiilor din România


Modelul presupune ca angajații să lucreze doar 32 de ore pe săptămână, fără tăieri salariale. Primele rezultatele ale companiilor românești care au adoptat programul arată îmbunătățiri în productivitate și satisfacție la locul de muncă. Unele firme din IT, publicitate și servicii au raportat o reducere a stresului și o creștere a implicării angajaților, ceea ce sugerează că schimbarea ar putea fi benefică pe termen lung.

Inițiativa este impulsionată și de studiile internaționale, care arată că un astfel de model poate avea efecte pozitive asupra sănătății mentale, echilibrului dintre viața profesională și cea personală și chiar asupra retenției angajaților. Țări precum Marea Britanie, Belgia, Spania sau Islanda au testat deja modelul cu rezultate promițătoare, ceea ce încurajează și România să ia în calcul o schimbare legislativă în viitor.

Reprezentanții companiilor care au implementat deja programul spun că este nevoie de o abordare flexibilă, deoarece nu toate industriile pot adopta Săptămâna de 4 zile în același fel. Pentru domeniul producției sau retailului, de exemplu, ar putea fi necesară o rotație a personalului pentru a nu afecta activitatea.

Guvernul a discutat în câteva rânduri acest subiect, însă deocamdată nu există un proiect legislativ concret care să reglementeze o eventuală implementare națională. Cu toate acestea, presiunea din piața muncii și lipsa forței de muncă ar putea grăbi adoptarea unui astfel de model, în special în industriile în care lupta pentru talente este acerbă, potrivit Digi24.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite