S-au rostit rugăciuni, s-a cântat şi au existat momente de reculegere în timpul sărbătorii care a început vineri şi va continua până miercuri. În mulţimea cosmopolită se aflau tineri între 16 şi 35 de ani, polonezii predominând. 'Este extraordinar să te întâlneşti cu 40.000 de tineri din toată Europa, pentru asta am venit... De fapt, jumătate din familia mea este protestantă, cealaltă, catolică, iar eu nu ştiu prea multe', a spus o tânără de 26 de ani din regiunea pariziană.

 

Rugăciunea şi reculegerea, solidaritatea şi pacea, confruntarea cu lumea contemporană, îndoiala, exemplul primilor creştini şi cel al 'martirilor credinţei' de astăzi sunt în centrul 'pelerinajului încrederii în pace' - aşa cum numeşte Taize întâlnirile sale anuale, dintre care ultima a avut loc la Berlin, la sfârşitul lui 2011. Întâlnirile au mai avut loc de trei ori la Roma: în 1980, 1982 şi 1987.

 

În cadrul sinodului asupra Noii Evanghelizări, care a avut loc în octombrie, fratele Alois, stareţ al comunităţii Taize, a subliniat importanţa pentru tineri a mărturisirii unităţii creştinilor: 'Ei sunt miraţi uneori că trec peste tot felul de obstacole culturale şi confesionale şi caută cauza. Găsesc atunci în Cristos sursa unei unităţi fără frontiere.'

 

Întâlnirile au fost lansate în 1978 de protestantul elveţian Roger Schutz (1915 - 2005), fondator al comunităţii ecumenice Taize din Bourgogne (centru-estul Franţei). La ele participă anula zeci de mii de tineri europeni.