money.ro
Actualitatemoney.ro

Şase pesoane audiate în cazul tentativei de asasinat de la Piatra Neamţ

Publicat la 11.01.2013, 09:39:45

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Şase pesoane audiate în cazul tentativei de asasinat de la Piatra Neamţ

Vineri, procurorii  DIICOT - Biroul Teritorial Neamt, împreună cu ofiţeri de politie judiciară din cadrul  BCCO Bacău şi SCCO Neamţ, au depistat, în flagrant delict, trei învinuiţi, membri ai unei grupări specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă - omor calificat, distrugere calificată şi acte de terorism.

 

În sarcina învinuiţilor se  retine că, sub coordonarea liderului grupării, învinuitul P.D., de 43 de ani, au amplasat un dispozitiv exploziv artizanal sub un autoturism, in vederea suprimării vieţii părţii vătămate Bogdan Mararu, proprietarul autoturismului.

 

Membrii gruparii  intenţionau să distrugă prin incendiere şi două spaţii comerciale, amplasate pe raza municipiului Piatra Neamţ, aparţinând altor două părţi vătămate, activitaţi care nu s-au realizat, urmare a intervenţiei organelor de urmărire penală.

 

La sediul DIICOT - Biroul Teritorial Neamt au fost aduse şase persoane în vederea audierii, procurorii DIICOT urmând a dispune măsurile legale în cauză, după finalizarea audierilor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite