„Vedeţi, oricum s-a votat bugetul şi presa independentă este supusă unui atac, deoarece de la Serviciu Român de Informaţii şi de la alte servicii au fost reduse bugetele. Este un atac împotriva presei independente, şi atunci să mai vii şi cu amenzi din partea CNA deja e prea mult!” - a afirmat ironic deputatul PSD, după care s-a îndreptat spre banca sa, potrivit stirileprotv.ro.
Însă pe drumul spre grupul său s-a răzgândit şi a mers nervos spre deputatul Ionuţ Moşteanu, cei doi dând impresia că sunt gata să se bată. După câteva secunde în care cei doi au avut schimburi de replici neprinse pe înregistrările audio, colegii din partidele lor au mers să îi despartă.
Liviu Pleşoianu a plecat pentru moment din zona deputaţilor USR, apoi a revenit acesta continuând replicile cu alţi reprezentanţi ai formaţiunii conduse de Dan Barna.




