Au trecut doi ani de la subita moarte a artistului popular Petrică Mâțu Stoian și, din nefericire, numele acestia apare în presă doar prin prisma scandalurilor și răfuielilor pe averea și bunurile pe care le-a strâns. Luptă ce continuă și dincolo de tribunal între familia artistului trecut în neființă și cel ce i-a fost agent.
O perioadă s-a așternut liniștea după ce cele două surori ale defunctului solist au obținut vila artistului, două Mercedes-uri și drepturile de autor, bunuri de peste 250.000 de euro după estimări, avere care s-a împărțit la notar între surori și nepoți.
Însă Maria Tărchilă, sora cea mare a lui Petrică Mâțu Stoian continuă răfuiala cu Doru Gușman, cel ce i-a fost șofer și agent concertistic artistului care a murit din motive controversate. Acesta își dorește lucrurile personale ale fratelui său decedat, și identifică prin acesta și anumite ”obiecte de artă”.
”Trebuie să primim lucrurile lui din casa în care a locuit el, din casa impresarului, toate lucrurile, nu mi-a dat nimic de acolo. Mă refer la tablouri, tot ce era de-ale lui, lucruri personale, ceea ce nu am primit nimic, nimic”, a spus sora lui
, Maria Tărchilă, supărată că a aflat că anumite lucruri ale defunctului solist au fost date de pomană.






