10 ianuarie 2012. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat demisioneză după o dispută televizată cu preşedintele Traian Băsescu pe tema reformei din sănătate. Băsescu se află la limita de jos a popularităţii după mai bine de doi ani de austeritate în care populaţia l-a perceput drept adevăratul şef al guvernelor Boc. În schimb, Arafat este văzut ca un profesionist onest rămas sistem. Efectul acestei confruntări inegale se face simţit în stradă: mobilizaţi prin reţelele de socializare şi prin sms-uri, oamenii se încolonează spre Cotroceni. Ulterior, îşi aleg un loc de protest consacrat de istoria recentă: piaţa Univeristăţii.

 

Săptămâni în şir, mii de oameni ies, seară de seară, şi cer demisia preşedintelui. Mişcări similare apar în toate oraşele mari. O singură seară este marcată de violenţe. În rest, confruntările protestatarilor cu forţele de ordine sunt sporadice. Opoziţia preia mesajul pieţei Universităţii deşi realitatea a demonstrat că niciun politician nu a fost bine primit printre protestatari. USL decide în cele din urmă să intre în grevă parlamentară deşi anterior a fost evocată şi varianta demisiei din Parlament.

 

6 februarie 2012. Emil Boc şi guvernul său demisionează la o zi după încheierea misiunii de evaluare a Fondului Monetar Internaţional.

 

Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu este învestit după doar 3 zile, pe 9 februarie, cu 237 de voturi pentru şi 2 împotrivă în condiţiile în care opoziţia USL a absentat. USL are însă alte planuri: să fragilizeze coaliţia de guvernământ PDL-UNPR-UDMR prin stimularea dezertărilor. Cu siguranţă, cea mai spectaculoasă din acest punct de vedere a fost plecarea lui Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinte PDL. Anunţat la finele lui martie, transferul fruntaşului PDL în PNL nu a fost singular: Frunzăverde a fost urmat de mai mulţi primari democrat liberali care şi-au pierdut funcţiile în urma demisiilor.

 

"Poate că nu oamenii din partid au trădat partidul, ci conducerea partidului şi-a trădat oamenii" a fost mesajul de adio al lui Sorin Frunzăverde.

 

Fenomenul s-a accentuat în următoarele săptămâni. Masa critică necesară pentru ca Opoziţia să depăşească numeric Puterea este atinsă în aprilie iar USL iniţiază o moţiune de cenzură. Aceasta este aprobată pe 27 aprilie cu 235 de voturi iar cabinetul Ungureanu pică după 78 de zile de mandat.

 

Victor Ponta este mandatat să formeze guvernul. Urmează o serie de decizii rapide şi controversate între care modificarea legii Curţii Constituţionale, subordonarea Monitorului Oficial către Guvern, schimbarea preşedinţilor camerelor Parlamentului. Ele culminează cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, suspendare care trebuie validată sau invalidată prin referendumul din 29 iulie.

 

PDL, trecut în Opoziţie, acţionează în plan extern prin intermediul familiei politice a popularilor europeni. Lideri europeni importanţi îi cer lui Victor Ponta să respecte statul de drept iar unii dintre ei fac dovezi clare de solidaritate cu Traian Băsescu. Confruntat cu o atmosferă ostilă la Bruxelles, premierul român se angajează în faţa lui Jose Manuel Barroso, şeful Comisiei Europene, să respecte un angajament în 11 puncte. Acesta se referă la repunerea în drepturi a Curţii Constituţionale, la respectarea independenţei sistemului judiciar, la demnitarii care au probleme de integritate şi care nu trebuie numiţi în guvern. Între timp, campania pentru referendum merge înainte. Scrutinul strânge, în cele din urmă, doar ceva mai mult de 7,4 milioane de voturi în favoarea demiterii din funcţie a lui Traian Băsescu.

 

După datele oficiale, care spun că în România sunt peste 18 milioane de români cu drept de vot, referendumul ar trebui invalidat. Curtea Constituţională cere de la Guvern listele electorale actualizate şi dă verdictul pe 21 august: Traian Băsescu se întoarce Cotroceni, interimatul prezidenţial al lui Crin Antonescu încetează.