money.ro
Actualitatemoney.ro

Schimbarea politicii SUA faţă de Cuba favorizează companiile americane

Publicat la 14.04.2009, 07:28:18

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Schimbarea politicii SUA faţă de Cuba favorizează companiile americane

Relaxarea unor restricţii impuse de Statele Unite Cubei reprezintă un pas înainte către o schimbare în politica americană din care vor avea de câştigat numeroase companii, de la operatori de croaziere până la firme care se ocupă cu transportul de marfă.

În ultimii 15 ani, Fondul Herzfeld pentru Bazinul Caraibelor, deţinut de Thomas Herzfeld, a investit în companii din zona Caraibelor, companii care ar avea de câştigat dacă embargoul comercial care vizează Cuba de 47 de ani ar fi ridicat.

În aceste condiţii, acţiunile fondului au crescut luni cu 41,1%, la 7,97 de dolari, după ce preşedintele Barack Obama a ridicat restricţiile privind vizitele americanilor de origine cubaneză pe insula comunistă precum şi pe cele privind transferul de bani.

"Cred că toată lumea vrea ca embargoul să fie ridicat, dar acest lucru nu se va întâmpla decât în cazul în care Cuba adoptă poziţiile cerute de Statele Unite", a explicat Herzfeld. El a precizat, însă, că se aşteaptă ca restricţiile de călătorie pentru toţi americanii să fie ridicate în curând, măsură din care ar avea de câştigat companiile care organizează croaziere.

Sursa:NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite