Legea privind obligativitatea achiziţionării unei poliţe RCA pentru trotinetele electrice este în atenţia autorităţilor, aşteptându-se ca aceasta să fie pusă în aplicare la finalul anului 2023.
Încă de anul trecut circulau în media şi în online zvonuri privind introducerea unei poliţe RCA pentru aceste tipuri de vehicule, deoarece în ultimii ani au existat foarte multe accidente care au fost foarte greu de soluţionat.
Cine trebuie să asigure trotineta electrică şi cât va costa?
- Trotineta personală – proprietarul trotinetei va avea obligaţia de a încheia o poliţă RCA cu o firmă de asigurări în momentul în care legea va fi publicată în monitorul oficial, el nemaiputând circula pe drumurile publice fără acest act.
- Firma de închirieri trotinete – nici firmele de închirieri nu vor fi omise din ecuatie, ele fiind obligate de a asigura toate trotinetele pentru ca cei care le folosesc să poată beneficia de asigurare în cazul unui incident nefericit.
În noul act normativ se dezbate impunerea unei anumite limite maxime ce poate fi asigurată. Zvonurile indică faptul că aceasta va fi de aproximativ 1000 euro ( 4800 Ron) pentru toate modelele. În acest fel fiecare trotinetă electrică va plăti anual o valoare de până la 180 Ron în funcţie de puterea şi preţulul ei.
Este bine de ştiut faptul că şi bicicletele electrice vor fi incluse în acest plan, ele necesitând asigurare precum trotinetele.
Ce modificări legislative mai sunt aşteptate prinvind trotinetele electrice
Pe lângă introducerea poliţei RCA, autorităţile indică faptul că vor suplimenta legea şi cu alte câteva puncte importante pe care trebuie să le cunoaşteţi:
- Impunerea unei vârste minime pentru conducerea unei trotinete electrice – În noul act normativ va fi inclus un articol în care va fi specificată vârsta minimă a celor care pot conduce trotinetele pe drumurile publice. Cel mai probabil această categorie de persoane care vor putea utiliza în continuare aceste vehicule electrice vor fi cei care au 14 ani împliniţi la data intrării în vigoare a noii legi. Cu toate acestea, multe persoane doresc ca limita să fie de la 16 ani, deoarece această categorie de vârstă poate fi mai responsabilă în faţa legi (tinerii de 16 ani pot acorda o atenţie mai mare felului în care conduc).
- Viteză maximă - viteza va fi şi ea restricţionată, un conducator de trotineta electrica putând circula cu maxim 25 km/h pentru siguranţa tuturor participanţilor la trafic şi a pietonilor.
- echipament corespunzător – atunci când veţi conduce trotineta echipamentul necesar va fi obligatoriu. Casca, genunchierele şi cotierele vor fi introduse pentru ca utilizatorii să poată fi cât mai în siguranţă atunci când o folosesc.
- trotinetele personale sau închiriate trebuie să fie funcţionale din punct de vedere tehnic – de fiecare dată când veţi ieşi la o plimbare cu trotineta personală va trebui să verificaţi starea tehnică a acesteia pentru a va asigura ca aceasta se afla în parametri normali de funcţionare. În această categorie intră frânele, sistemul de iluminat şi ghidajul pentru a o utiliza în deplină siguranţă.
- echiparea cu lumini – va fi necesar ca toate trotinetele electrice să beneficieze de sistem de iluminat atât în partea din faţă, cât şi în spate pentru ca utilizatorii sa poata fi observaţi de ceilalţi participanţi la trafic.
Ce beneficii aduce asigurarea RCA?
Asigurările sunt privite încă de multe persoane ca fiind o povară financiară, însă acestea aduc multe benficii în cazuri neprevăzute. Indiferent de nivelul de experienţă şi pricepere in condicerea unei trotinete electrice sau cât de atent sunteţi, fie din vina dumneavoastră sau a altui participant la trafic, exista sanse mari sa întâmpinati la un moment dat un astfel de incident, însă datorită asigurării obligatorii RCA tot procesul se va desfăşura mai uşor, fără alte cheltuieli inutile. Polita RCA pentru trotinete electrice ar putea acoperi:
- daunele materiale şi vătămările cauzate celeilalte părţi, în cazul unui accident;
- daunele rezultate din utilizarea trotinetei electrice pentru toată perioada valabilitaţii poliţei RCA;
- chetuielile pentru repararea prejudiciilor.
Trotinetele electrice au luat avânt în ultimii ani, fiind un nou mod de deplasare în oraşe, la locul de muncă sau la facultate. Pe piaţa există multe modele cu puteri diferite, unele atingând viteze chiar şi de până la 100km/h, ceea ce poate fi o problemă dacă şoferul nu este responsabil. Aşteptările sunt ca nouă lege să creeze un cadru mai sigur pentru pietoni, conducători de trotinete şi toţi participanţii la trafic.


