Etichetele produselor ar urma să fie modificate. Sau cel puțin asta își dorește Parlamentul European.
Europarlamentarii cer etichetarea produselor cu privire la durata lor de viață, cât și măsuri pentru promovarea reutilizării, inclusiv garanții pentru bunuri de ocazie.
"Începem să facem posibilă reparea produsului. La ora actuală, de multe ori, noi putem continua să folosim un produs, dar nu avem posibilitatea de a-l repara şi, adesea, sunt produse care sunt create special pentru a deveni repede depăşite.
”Uzura plănuită”
Asta este ceea ce noi numim "uzură plănuită", o uzură care nu e naturală, ci care este plănuită dinainte.
Noi vrem să interzicem asta, pentru că e o practică comercială incorectă şi acest lucru este foarte important", a spus Sandro Gozi, membru al Parlamentului European, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3 CNN.
"Se mai vorbeşte şi de câte ori poate fi reciclat un produs, să nu ajungă până la urmă ca să fie toxic. Adică este o limită de reciclare, nu poți la infinit să reciclezi un produs și după aceea să aibă efecte asupra sănătății oamenilor.
Până la urmă, deci eu sunt bucuroasă că s-a votat pentru că a apărut o avalanșă de promovare a etichetei ecologice a durabilității produselor", a adăugat Maria Grapini, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3 CNN.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.