Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a transmis că România este deja în fruntea topului producătorilor de gaze din UE, iar proiectul Neptun Deep ne va consolida această poziție. Acesta a precizat că se așteaptă să fie tot mai multe atacuri la adresa acestui proiect, pentru că el poate schimba jocul la nivel regional și european.
Sebastian Burduja susține că proiectul Neptun Deep va consolida poziția României în rândul producătorilor de gaze din UE
„România are șansa istorică de a juca un rol important, DACĂ își va apăra direcția pe care a construit-o cu greu timp de zeci de ani. Și asta depinde de fiecare dintre noi.
Suntem deja în fruntea topului producătorilor de gaze din UE, iar proiectul Neptun Deep ne va consolida această poziție. Nu vă faceți iluzii. Vor exista tot mai multe atacuri la adresa acestui proiect, pentru că el poate schimba jocul la nivel regional și european. Dar aceste atacuri nu ne vor opri, ci ne vor întări determinarea de a duce lucrurile până la capăt.
Statele europene trebuie să investească mai mult în diversificarea surselor de energie și în modernizarea și extinderea celor existente, la pachet cu dezvoltarea, fără nicio amânare, a interconexiunilor. România este un exemplu de urmat și în acest sens. Diversificarea surselor de energie, extinderea infrastructurii și folosirea tuturor resurselor pe care le avem pot ajuta Europa să rămână nu doar relevantă, ci și un lider în competiția economică globală, care se va intensifica în anii următori.
Este păcat că Europa a avut nevoie de un război în vecinătatea imediată pentru a se trezi și pentru a înțelege că dependențele o țin prizonieră și îi scad competitivitatea economică și oportunitățile de a acționa ca un actor global relevant. Mai bine mai târziu decât niciodată. Înainte, împreună”, a scris Sebastian Burduja pe Facebook.






