Giboi a fost propus în funcţia de director general al Agerpres de către premierul Victor Ponta. Decizia de înlocuire a directorului Agerpres, Ioan Roşca, a fost luată de premierul Victor Ponta în urma numeroaselor sesizări primite din partea unor asociaţii profesionale ale jurnaliştilor, naţionale şi internaţionale, care acuză abuzurile conducerii împotriva angajaţilor, informează Guvernul.
Potrivit legii sale de funcţionare, Agerpres este condusă de un consiliu director, coordonat de un director general cu rang de secretar de stat.
Directorul general este propus de primul-ministru şi numit prin votul Parlamentului, cu avizul comisiilor de specialitate, în şedinţă comună a celor două Camere, în cel mult 15 zile de la nominalizare. În cazul unui vot negativ, procedura se reia în cel mult 30 de zile.
Durata mandatului directorului general al Agerpres este de 5 ani.
Alex Giboi îl va înlocui la conducerea agenţiei naţionale de presă pe Ioan Roşca.
Ioan Roşca a fost numit director general al Rompres, în 2001, la propunerea lui Adrian Năstase. În 2003, când a fost adoptată Legea privind organizarea şi funcţionarea Rompres, el a fost revalidat de Parlament. Potrivit articolului 14, alineatul 3 din Legea nr. 19/ 2003, "durata mandatului directorului general este de 5 ani". În 2010, Legea de funcţionare a Agerpres a fost modificată, introducându-se următorul alineat: "în situaţia în care procedura de numire a directorului general nu este definitivată până la expirarea mandatului, mandatul directorului general în funcţie se prelungeşte de drept pâna la numirea, prin votul Parlamentului, a directorului general" (articolul 14, alineatul 4).
În anul 2008 agenţia naţională de presă Rompres a revenit la vechea sa denumire, aceea de Agerpres.
Agenţia Naţională de Presă Agerpres este o instituţie publică autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, independentă editorial, sub controlul Parlamentului.
UPDATE: Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor l-a validat, în şedinţa de luni, pe Alexandru Giboi în funcţia de director general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.
În favoarea acestuia s-au exprimat 278 de parlamentari, iar împotrivă au votat 58 de deputaţi şi senatori.


