Aceste precizări au fost făcute sâmbătă de Senat, în urma unor informaţii apărute în mass-media referitoare la salariile exagerate pe care le încasează funcţionarii publici parlamentari din cadrul Camerei Superioare a Parlamentului.
''Nu există funcţionari publici parlamentari care să încaseze lunar un salariu în valoare de 18.000 lei. Salariul mediu pentru funcţionari publici parlamentari este în jur de 3000 lei lunar. Salariile diferă în funcţie de vechimea persoanei în cadrul Senatului României şi de funcţia pe care o ocupă în cadrul unei structuri din instituţie, dar nu pot ajunge la valori de 18.000 lei'', se arată într-un comunicat al Senatului transmis sâmbătă AGERPRES.





