money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Senatorii pregătesc noi restricţii pentru băncile comerciale

Publicat la 05.02.2009, 07:08:18

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Senatorii pregătesc noi restricţii pentru băncile comerciale
Urmărește money.ro pe Google News


Aceste reguli se regăsesc într-un amendament aprobat de Comisia juridică din Senat. Proiectul legislativ modifică astfel, ordonanţa de urgenţă 174/2008 privind protecţia consumatorilor. Conform documentului, băncile vor putea rezilia contractele numai după ce propun o reeşalonare a graficului de rambursare sau o refinanţare a creditului raportat la veniturile clientului.

Senatorii jurişti au dublat şi amenzile pentru băncile care abuzează de drepturile clienţilor.

Noile limite sunt între două mii şi o sută de mii de lei. Amendamentul urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului. Forul decizional în acest caz este însă, Camera Deputaţilor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite