Dar puţină lume ar recunoaşte că „piaţa românească este slăbită şi că acesta este adevăratul motiv pentru care Bursa de Valori Bucureşti (BVB) scade“, conform lui Mihai Piscan, brokerul despre care era vorba în fraza de mai sus, lucrător la casa de brokeraj EFG Eurobank Securities.


Pentru Mihai Piscan nu contează atât de mult cât pentru alţii faptul că datele economice raportate în SUA aseară au fost mai bune şi nici faptul că la Bursa din Tokyo Asia s-a crezut că această veste este mai importantă decât cea rea, că Standard & Poor’s ameniţă cu retrogradarea.


„Nu ar fi simplu să începem să cumpărăm dimineaţa pentru că Nikkei (indicele bursei nipone, n.r.) a închis pe verde şi apoi să vindem când vedem că DAX-ul (indicele bursei germane) a deschis pe roşu?!“, îşi continuă jocul  brokerul de la EFG.


În realitate, piaţa românească  gâfâie şi „Tentaţia de a vinde este mare din această cauză. Sunt posibile chiar astăzi noi încercări de a fi străpunse (în jos, n.r.) suporturile ultimelor luni“, conchide Mihai Piscan.

În ultimul moment primim şi „sentimentul de dimineaţă“ al lui Iulian Panait, care confirmă ameninţarea exercitată de o presiune de vânzare tot mai mare.

 

Sentimentul internaţional este în continuare copntradictoriu pe pieţele contractelor la termen (futures, v.Bloomberg) care au ca obiect  principalii indici bursieri ai lumii. Pariorii mizează pe roşu în Europa mizează, în timp ce insomniacii Americii degustă cu grijă din verde. De văzut însă  faptul că momentul adevărului din Sate îl vor arăta contractele futures pe indicele american S&P 500, după prânz.



La Bucureşti, indicii sunt încă în domeniul de variaţie consacrat pentru această vară, dar indicele cel mai sensibil la schimbări, BET Fi, al societăţilor de investiţii financiare (SIF-urile) şi al Fondului Proprietatea (FP)  a căzut cu 22 de puncte sub pivotul de la 22.500 de puncte, în jurul căruia se tot învârte de câteva săptămâni. Suportul invocat mai sus este în jurul a 22.000 de puncte


Indicele BET XT, al celor mai importante 25 de acţiuni inclusiv SIF-urile şi FP, stă încă agăţat de suporturile din jurul pragului de la  500 puncte, aşa cum şi atârnă de suporturile de la  3000 e puncte şi indicele compozit BET C, al tuturor acţiunilor de la bursă (cu excepţia SIF-urilor).



Şi să repetăm „DIDACTICELE“:...


Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.


Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.


Indicii sunt nişte medii ponderate ale preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia, iar FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.


SUPORTURILE sunt minime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.


REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri de preţ până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.


LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.


Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.


Dar dacă lichiditatea este mare (cel puţin peste 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.


VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţă, dar convine speculatorilor.


AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.