De aceea cazul Sima trebuie să aducă perspective noi pentru fiecare dintre cei menționați mai sus: de la cum investim, prin cine, ce fel de contracte facem, cum ne raportăm la reglementatorul pieței, ce fel de protecție avem și în ce condiții. Derularea evenimentelor în cazul Sima arată că România are încă o sursă uriașă de naivitate și lipsă de pregătire. De la bun început mi‑am manifestat neîncrederea că Sima ar fi fugit cu banii, susținând că mai degrabă i‑a pierdut. Până când nu va fi un rezultat final al anchetelor CNVM, avem la dispoziție mărturiile lui Sima, pe care ni le‑a făcut prin intermediul scrisorilor și al singurului interviu de până acum care motivează alegerea făcută: plecarea în Islanda.


De ce prin mine? A fost prima întrebare pe care mi‑am adresat‑o în noaptea de joi spre vineri (11–12 octombrie), atunci când am primit un e‑mail de pe o adresă necunoscută care avea la „subiect“ scris simplu: „Sima“. Eram în fața unei scrisori care putea fi scrisă de oricine. Și pentru a nu fi cureaua de transmisie a unui farseur care ar fi pretins că este Sima, am analizat scrisoarea doar ca să aflu răspunsul la întrebarea: „Autorul e într‑adevăr Cristian Sima?“ După citirea de opt ori a scrisorii, am ajuns la concluzia că pot fi sigur 70% că el este autorul. Și am publicat‑o pe blogul personal. Nu am avut atunci confirmarea răspunsului la întrebarea „de ce mi‑a scris mie?“ Pentru a înțelege mai bine, expun pe scurt relația mea profesională cu domnul Sima. Ne‑am cunoscut în 2006, când se deschidea The Money Channel – primul post de business din România. Pentru piețele externe, Sima era un fel de „guru“. Mulți au auzit de la el pentru prima dată ce înseamnă „a shorta“, „a fi long“, ce înseamnă tranzacții în marjă (a face investiții mai mari decât capitalul disponibil, prin împrumutul de active suport): dacă pariai pe scăderea activului respectiv, împrumutai activul (contra cost), îl vindeai, și, dacă evoluția era de scădere a prețului, răscumpărai activul la un preț mai mic și îl returnai. Diferența era profitul tău. Pentru o piață de capital în care insider‑tradingul (obținerea de informații privilegiate) și front‑runningul (tranzacții proprii ale brokerilor înainte să plaseze ordinele sigure ale clienților), deși infracțiuni, erau tolerate inexplicabil de piață, de investitori, de reglementatori, Cristian Sima era altceva – un tip interesant pe care unii colegi brokeri îl invidiau, alții îl respectau, unii îl disprețuiau. Toți îl ascultau.


Doar că Sima nu s‑a rezumat doar la piața de capital. A început să descrie și fenomene mai largi, macroeconomice. Nu am avut convingerea că le înțelege pe deplin, prin urmare, în mai multe cazuri am avut dispute. De aceea, nu de puți­ne ori am avut sentimentul că Sima a plecat supărat din emisiune. În perioada referendumului, nu l‑am avut invitat. Totuși, așa cum a scris în cea de‑a doua scrisoare, mi‑a trimis câteva SMS‑uri „dure“. Nu le‑am luat personal. Le‑am pus pe seama supărării dânsului – fie o supărare mai veche, fie o pierdere mai nouă. Dar aceasta era relația profesională la momentul plecării lui Cristian Sima. Supărarea dânsului nu mi‑a neutralizat însă bunul-simț și judecarea obiectivă a faptelor. Am scris despre Sima că nu cred că a fugit cu banii, ci mai degrabă că este de negăsit de către cei care obișnuiau să îl găsească. A fost o opinie doar de bun-simț, întrucât nu exista nici un fel de plângere că ar fi dispărut, nu exista nici o cercetare solicitată din partea clienților privind un eventual furt, nu exista decât certitudinea că Sima nu mai răspunde la telefon și nimeni nu știe unde este. Din interviul pe care l‑am obți­nut ulterior de la Cristian Sima am înțeles că acel articol a fost cel care l‑a determinat să îmi trimită deja celebrele scrisori. Am apreciat acest lucru întrucât am putut să fiu primul jurnalist care poate obține răspunsurile la întrebări extrem de importante: de ce a plecat, ce s‑a întâmplat cu banii clienților, ce are de gând în continuare, și, în final, confirmându‑se din partea dânsu­lui bănuiala mea privind pierderea, care a fost mecanismul care l‑a făcut pe Sima să piardă, așa cum spune, „totul“. Și care a fost motivația lui – „faima“. Restul, îl cunoașteți.


Cazul Sima nu se oprește însă aici. Indiferent de faptul că Sima va veni mai degrabă mai târziu decât mai devreme, cazul Sima abia începe. Și va putea fi conturat în întregime atunci când vom avea răspunsurile la mai multe întrebări: cum a fost posibil? de ce ar prefera cineva să investească prin companii off‑shore sume, uneori cu proveniență discutabilă? Ce face „comisia de secretare“ – așa cum obișnuiește Sima să spună. Ce face comunitatea investitorilor? Ce face Parlamentul României care numește tot soiul de neaveniți în poziții‑cheie? Cazul Sima va fi un caz celebru pentru România, dar ceea ce e mai important pentru piață și pentru viitorul investițional din România abia acum începe.