Sindicaliştii din educaţie şi funcţionarii publici s-au întâlnit de mai multe ori cu reprezentanţii Ministerului Muncii. Rezultatele discuţiilor sunt contradictorii.

"Asa cum s-au exprimat şi cei din minister sporurile raman, cel de merit, orele suplimentare, suta de euro si decontarea navetei", a declarat Simion Hăncescu, vicepreşedinte FSLI.

"Nu le-am promis nimic. Ei doar si-au exprimat punctul de vedere ca deocamdata nu vor renunta la sporuri", a precizat Valentin Mocanu, secretar de stat la Ministerul Muncii.

Dacă sindicaliştii din educaţie sunt dispuşi să renunţe la o parte din sporuri, funcţionarii publici rămân fermi pe poziţii şi ameninţă cu greva generală.

"Niciodata nu vom renunta la sporurile consacrate a căror acordare sau neacordare ar afecta un numar mare de functionari publici", spune Răzvan Bordeanu, vicepreşedinte SEDLEX.

"Partea guvernamentala inca nu a cedat. Orice guvern care ia un leu din drepturile celor angajati in administratia publica este un guvern ineficient", este de părere Sebastian Oprescu, preşedinte SNFP.

Potrivit guvernului, în sectorul de stat există în prezent aproape 100 de sporuri salariale, din care cele mai multe, 27, sunt plătite in administraţie. Discuţiile dintre reprezentanţii executivului şi sindicate vor fi reluate mâine.